Când totul este digital, revistele high-end de outdoor pot prospera în print

Nume precum Adventure Journal, Mountain Gazette, Summit Journal și Ori sunt destinate „oamenilor care pur și simplu nu mai vor să stea pe telefon”, scrie The New York Times.

Într-o hală industrială obișnuită de pe o stradă aglomerată din Orange County din California, o mașinărie de o complexitate demonică, lungă de aproape 30 de metri, a revenit zgomotos la viață.

Camera s-a umplut de zumzetul și scârțâitul curelelor și rotițelor. În aer persistă un miros de lipici fierbinte. Asemenea pasagerilor dintr-un carusel al groazei, mănunchiuri de pagini colorate de reviste, tipărite cu o săptămână mai devreme, încep o cursă sălbatică, întortocheată, prin tuneluri și pe rampe, care durează câteva minute. Mănunchiurile sunt undeva pe drum tăiate și aranjate. Marginile lungi ale fiecărui snop nou de 130 de pagini sunt cufundate într-un bazin de lipici topit, apoi presate în coperte în formă de U. După uscare prin serii de zvântări lente, marginile noilor reviste sunt tăiate neted de ghilotine, iar produsele finale ies la lumină printr-o fantă.

Bărbații neimpresionați de spectacol le stivuiesc în cutii. În apropiere, Stephen Casimiro ține în mână unul dintre cele 7.200 de exemplare. Casimiro, fost editor al revistelor Powder și National Geographic Adventure, este fondatorul și editorul Adventure Journal, o revistă cât se poate de analogă aflată în centrul unui trend vechi.

Frunzărește paginile și zâmbește. „Oamenii vor avea asta în mâinile lor, pe măsuța de cafea”, se mândrește Casimiro. „Asta a și fost ideea. Suntem toți epuizați de ecranele noastre. Vrem ceva de savurat.”

În peisajul presei tipărite și al revistelor, ciuruit de bombardamentul pixelilor erei digitale, cresc vlăstari ai vieții. Există chiar și profitabilitate. Apar reviste periodice de nișă de ultimă generație, dar tendința ar putea fi mai evidentă într-o explozie de reviste independente de sport și activități outdoor, cu tiraj redus, precum Adventure Journal, Mountain Gazette, Summit Journal și Ori. Se înghesuie în nișele liniștite ale unor domenii înguste – alpinism, surf, schi, alergare și altele asemenea – unde calitatea este cheia, publicitatea este minimă și abonații sunt fideli. Majoritatea nu își pun conținutul online; acesta este jurnalismul menit să fie răsfoit cu mâna, nu parcurs prin atingerea unui ecran.

Revistele sunt uneori supradimensionate și din ce în ce mai mult finisate mat, pline de fotografii de la o margine la alta și de muncă literară. Ele pot costa 25 de dolari sau mai mult per număr. Sunt destinate la fel de mult măsuței de cafea cât și genții de umăr – sunt concepute pentru a fi păstrate la colecție, nu de unică folosință. La fel ca discurile de vinil și microbăuturile, acestea sunt destinate unui public restrâns, cu apreciere pentru meșteșug. Cele mai multe sunt afaceri la domiciliu în care editorii sunt proprietari, gestionând o rețea de liber profesioniști și supraveghind fiecare parte a ciclului de producție. Ca și Casimiro, mulți sunt refugiați din ruinele revistelor emblematice lucioase care și-au pierdut strălucirea într-o eră a consolidării, a capitalismului de risc și a duratei de atenție considerate prea scurte pentru a consuma altceva decât bomboane algoritmice. „Experiența ecranului este atât de limitativă”, a spus Casimiro. „Aplatizează lumea, astfel încât o poveste câștigătoare a premiului Pulitzer va da aceeași impresie ca un spam. Unele lucruri merită ceva mai bun.”

În Seattle, Kade Krichko, fondatorul Ori, o numește „mișcarea de citire lentă”. În apropiere de Lacul Tahoe, proprietarul Mountain Gazette, Mike Rogge, consideră că „am mers prea departe în tărâmul digital – iar acum ne retragem”. La New York, scriitorul și alpinistul Michael Levy a reînviat Summit (numindu-l Summit Journal), văzând la cititori o dorință de a selecta. „Există o mulțime de lucruri foarte bune în ecosistemul exterior, dar sunt înecate de zgomot”, a remarcat Levy. „Nu am niciun interes să încerc doar să scot conținut pe bandă rulantă.” Întors în California, unde a început să publice trimestrial Adventure Journal în 2016, Casimiro, în vârstă de 62 de ani, analizează valul de titluri care i-au urmat exemplul, mai ales din 2020. „Revistele de outdoor de tip boutique, este momentul lor”, a spus el. „Absolut, fără îndoială.” Energia lor vine de la câțiva kilometri distanță și din urmă cu câteva decenii. O clădire de birouri din San Clemente găzduiește sediul The Surfer’s Journal. Dacă noua generație de reviste de outdoor ar avea un arbore genealogic, The Surfer’s Journal ar putea fi părintele, poate chiar bunicul. A fost publicată pentru prima dată în 1992, înainte de era digitală, de echipa soț-soție formată din Steve și Debbee Pezman.

„Nu subestima niciodată inteligența cititorului.”

„Fii tăcut din punct de vedere comercial. Caută sponsori, nu agenți de publicitate.”

„Fii atent la detalii. Fii atent la faptul că eroziunea se produce subtil.” „Calitate. Calitate. Calitate.”

Exilați de la revista Surfer, unde el a fost editor cu vechime și publisher, iar ea a fost directorul de marketing, cuplul a văzut în mare parte reviste de surf de duzină, citite și aruncate, destinate adolescenților. Au simțit că există loc pentru ceva cu mai multă substanță, pentru adulți ca ei. Vibe-ul pe care și l-au dorit era un hibrid centrat pe surf rezultat din încrucișarea National Geographic și Architectural Digest. O copertă minimalistă. O legare plată menită să înlesnească păstrarea, la grămadă sau pe rafturi. Povești profunde, fotografie frumoasă. O aură de atemporalitate. Jurnalul Surferului rezistă așa cum a fost planul, acum cu aproximativ 28.000 de abonați (șase ediții pe an pentru 84 dolari sau 25 dolari pentru una) și opt „sponsori” (fiecare plătind 70.000 dolari pe an). Mii de alte exemplare sunt vândute în magazinele de surf și librării. Compania s-a extins la cărți, cu un podcast popular și cu The Golfer’s Journal, în care gazonul verde îngrijit ia locul oceanelor albastre. Are aproximativ 30 de angajați, inclusiv cei care se ocupă de circulație de la sediul companiei. Debbee Pezman, acum în vârstă de 69 de ani și editorul The Surfer’s Journal (Steve s-a pensionat în 2015), s-a gândit la ingredientele secrete ale succesului, apoi le-a introdus într-o notă de o pagină. Printre ele: „Nu subestima niciodată inteligența cititorului.” „Fii tăcut din punct de vedere comercial. Caută sponsori, nu agenți de publicitate.” „Fii atent la detalii. Fii atent la faptul că eroziunea se produce subtil.” “Calitate. Calitate. Calitate.” Ceea ce își doresc cititorii, crede ea, nu are rădăcini în nostalgia pentru pagina tipărită. Se bazează pe lucruri precum poziție și frecvența pulsului. „Există o diferență între „aplecatul în față” și „lăsatul pe spate”, a explicat Pezman. Conținutul digital te obligă să te apleci, a adăugat ea. „E mai greu pentru ochii mei, pentru corpul meu. Mușchii sunt puțin mai încordați. O revistă tipărită pentru măsuța de cafea, inclusiv un National Geographic, poate fi citită stând confortabil – mă las pe spate pe canapea, o deschid și mă relaxez.”

Revistele de lux nu sunt noi, iar reapariția lor nu este exclusivă pentru activitățile în aer liber. O vizită la o librărie independentă sau la chioșcuri de ziare precum cele ale Casa Magazines din New York sau The Kosher News din Los Angeles dezvăluie un univers de publicații de nișă artistice, de la The Bitter Southerner la Catnip, de la Mildew la Whalebone.

„Echivalez modelul meu de afaceri sau produsul meu cu ceea ce ați văzut că se întâmplă cu discuri de vinil”, a spus Liz Lapp, proprietarul Hi-Desert Times, un magazin de reviste din Twentynine Palms, California. „Este cam același public; oameni care se întorc la reviste, oameni care acum descoperă revistele, oameni care pur și simplu nu vor să mai stea pe telefoane.”

Creșterea este puternică la revistele americane de outdoor, unde titluri apreciate de pe piața largă, cum ar fi Outside, National Geographic, chiar Sports Illustrated – împreună cu o grămadă de titluri de outdoor iubite cândva, de nișă adâncă, care acoperă orice, de la alpinism la schi, de la alergare la ciclism, de la snowboard la skateboard – s-au chinuit să navigheze prin furtuna de foc a conținutului online.

„Fracturarea peisajului media permite acestor publicații mai mici să răsară și să testeze piața”, a menționat Casimiro. „Ei pot găsi un public.”

Thembi Hanify și Mariah Ernst, veterani de 30 de ani ai media dedicată surfului și marketingului, au văzut, de asemenea, o crăpătură fertilă în straturile impermeabile. Au lansat Emocean după ce au văzut, și au simțit pe pielea lor, o lume a surfului dominată de bărbați albi.

 „Există acest ciclu interesant – revistele mari tipărite mor, dar în același timp cele pentru sporturile în aer liber se diversifică”, a spus Hanify. „Există un loc gol pentru diferite povești ce pot fi spuse.” Emocean a tipărit șapte numere, aproximativ două pe an. Cele mai recente, 148 de pagini mate, pline de culoare, pe hârtie de 7/9 inci, este o combinație de profiluri, întrebări și răspunsuri, eseuri foto, chiar și poezie, dedicate femeilor și oamenilor de culoare și comunităților LGBTQ+. „Există setea de a avea ceva palpabil în față”, a adăugat Ernst. „Nu este frumos să glisezi cu degetul pe ecran ca să stai pe Instagram. Nu am auzit niciodată o singură persoană spunând «M-am simțit foarte bine dând din deget» sau «Îmi place foarte mult să citesc lucruri pe telefon»”. Cu Ori, Krichko –scriitor și fost colaborator la Powder, angajat de Rogge – a lansat un nou tip de revistă de călătorie. În loc să trimită reporteri în întreaga lume, el solicită contribuții de la scriitori, fotografi și artiști locali. În primul număr din toamna anului trecut, s-au aflat, printre altele, materiale din Mexic (artă street-food), Nigeria (muzică), Columbia (lupte cu tauri), Spania (navigație pe apă) și Hawaii (agricultura regenerativă). „Ori a fost construit ca antidot la algoritm”, a adăugat Krichko, 35 de ani. „Citește încet, stai mai puțin cu ochii în ecran”, noi asta spunem.   

Revistele de lux nu sunt noi, iar reapariția lor nu este exclusivă pentru activitățile în aer liber. O vizită la o librărie independentă sau la chioșcuri de ziare precum cele ale Casa Magazines din New York sau The Kosher News din Los Angeles dezvăluie un univers de publicații de nișă artistice, de la The Bitter Southerner la Catnip, de la Mildew la Whalebone.

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru