Când toți martorii spun aceeași poveste

Uitați de „peak oil“, uitați de barilul la peste 100 de dolari, uitați de prețurile nesigure ale benzinei, care ba urmăresc, ba nu urmăresc tendințele prețului țițeiului. Notați-vă în schimb data de 18 ianuarie 2016, când a apărut prețul negativ al petrolului.

Presa internațională a salutat premiera cu entuziasm, de la „Frații Koch inventează prețurile negative la petrol!“ la „Petrolul din North Dakota nu mai valorează nimic!“. Despre ce este vorba? Flint Hill Resources, rafinăria fraților miliardari Charles și David Koch, a anunțat că va plăti minus 50 de cenți pe barilul de petrol North Dakota, o varietate cu conținut ridicat de sulf. Prețul a ajuns la acest nivel de la 13,5 dolari/baril cu un an în urmă și de la 47,6 dolari/baril în ianuarie 2014.

La câteva ore de la postarea prețului negativ pe site, Flint Hill a anunțat că a fost o greșeală și că nu, producătorii de petrol nu trebuie să plătească 50 de cenți pentru petrolul pe care îl vând, ci că vor primi 1,50 de dolari pentru un baril. Ceea ce, sincer, cred că e mai enervant decât un preț negativ, care are, trebuie să spunem, farmecul său; așa, un dolar și jumătate mi se pare chiar o sumă rizibilă pentru o lume amenințată. Vă reamintesc, de „peak oil“, de epuizarea rezervelor și de spectrul barilului la 500 de dolari (este estimarea unui oficial al OPEC emisă cu ceva vreme în urmă, într-o perioadă pe care am denumit-o atunci „campionatul mondial de aruncări cu prețul țițeiului“ – veți fi intuind la ce mă refer).

Trebuie să spun, pentru buna informare a publicului,  că prețuri negative la hidrocarburi au mai fost – la un moment dat, anul trecut, propanul dădea cu minus prin Canada, iar rafinorii au plătit câteodată pentru a scăpa de stocuri de produse greu vandabile; dar acestea au fost cazuri de produse finite și nu de materie primă. Prețul negativ al petrolului, sau cel de numai un dolar și jumătate, este reflecția perfectă a vremurilor tulburi pe care le trăim: avem analiști economici mai mulți ca niciodată, dar nimeni nu poate emite o previziune care să se și întâmple, avem creșteri economice, dar lumea, nu numai la noi ci și aiurea în lume, sărăcește, avem indicatori și rezultate și piețe și tranzacții, dar totul pare a se petrece nu la noi, ci în camera vecinilor, iar noi auzim doar gălăgia. .
Avem voci care prevestesc periodic criza cea mare care va să vină, de parcă cea precedentă s-ar fi încheiat; nu, nu s-a încheiat, ci a fost doar cosmetizată și aruncată, asemeni pisicii, în curțile vecinilor.

Dincolo de astfel de versuri albe, să privim totuși spre un indicator din lumea reală, pe care tot îl invoc, din când în când: este vorba de Baltic Dry Index, indice emis zilnic de Baltic Exchange din Londra, care ia în calcul peste 20 de rute comerciale și reflectă evoluția costurilor de transport din industria navală a materiilor prime – minereu de fier, oțel, ciment, cărbune. Analiștii care îl folosesc și îl citează spun că tranzacțiile cu materii prime, reflectate în evoluția costurilor de transport, sunt direct legate de mersul viitor al economiei mondiale – crește înaintea și în timpul perioadelor faste și scade înaintea și în perioadele de criză. Cel mai recent l-am invocat în aprilie anul trecut, când a ajuns la interesanta valoare, oarecum emblematică, 666, de la aproape 12.000 de puncte în 2008. La finele săptămânii trecute Baltic Dry a ajuns la cea mai mică valoare înregistrată vreodată, de 369 de puncte, după ce în august anul trecut ajunsese la 1.222 de puncte și de la 2.330 de puncte, care reprezintă „vârful“ din perioada de criză economică, atins în 2013.

Ce spun prețul scăzut al petrolului și valoarea extrem de scăzută a BDI? Păi ceea ce spun și prețurile în derută ale mărfurilor, și temerile legate de evoluția economiei în China, și piețele care cad, și avertismentele domnului Soros. Lachian Gunn, profesor universitar australian, a scris o lucrare, susținută matematic și economicește, cum că, cu cât dovezile sunt mai multe, cu atât probabilitatea ca ele să prezinte realitatea sunt mai puține. Lumea a intuit aceasta – polițiștii, de exemplu, știu că dacă mai mulți martori la un eveniment îți spun exact aceeași poveste, atunci lucrurile nu s-au întâmplat deloc așa. Așa că toate cele enumerate, și care spun toate aceeași poveste, a crizei care va veni, greșesc.
Sau poate nu. 

„Nud coborând scările“ a lui Marcel Duchamp, o pictură la fel de limpede ca textul de mai sus.