Când și de ce ar sparge românii pușculița
În situația în care ar rămâne fără bani 16% dintre români și-ar folosi economiile pentru a face față situației, comparativ cu 29% dintre germani sau 27% dintre italieni, conform cercetării sociologice comparative desfășurată de Grupul Kruk.
Întrebați ce ar face dacă s-ar afla în situația de a rămâne fără bani, românii, în proporție de 16%, au răspuns că și-ar folosi economiile pentru a face față situației, conform cercetării sociologice comparative desfășurată de Grupul Kruk.
În același timp, ajutorul familiei și deschiderea în a solicita sprijinul acesteia pentru a trece peste greutățile financiare, este soluția la care ar apela 12% dintre români.
Aproximativ 11% dintre germani ar proceda la fel, în timp ce majoritatea, 29%, și-ar folosi economiile pentru a ieși din impas. De asemenea, tot de economii s-ar folosi și 27% dintre italieni în situația în care ar avea datorii de achitat. Aproximativ 20% dintre români și-ar informa creditorul despre schimbarea situației finaciare și ar încerca să negocieze valoarea ratelor lunare, comparativ cu un procent de numai 13% dintre germani sau 9% dintre italieni, care ar face acest lucru.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro