Când salariile cresc și eficiența scade, e clar că ceva e greșit

Faptul că bugetarii câștigă mai bine decât angajații din companiile private nu e ceva nou, dar decalajul a ajuns la un nivel care ridică mai multe semne de întrebare. În primul rând, cum stau lucrurile în alte țări? Și în Marea Britanie, spre exemplu, angajații din sectorul public câștigă mai mult decât cei din sectorul privat, dar diferența este de 7-8%. În Statele Unite, cei de la privat câștigă ceva mai bine, însă diferența e nesemnificativă (sub 1%).

Bazându-mă pe exemplele de mai sus, aș spune că e o practică normală ca bugetarii să câștige mai bine decât cei de la privat. Și asta pentru că bugetarii trebuie să faciliteze buna funcționare a unui sistem bazat pe competitivitate și care presupune luarea în calcul a performanțelor unei companii la momentul în care se propune grila de salarizare.

Sună bine, cel puțin la nivel teoretic; problema e că în România teoria nu se prea transformă în practică.

Mai crede cineva că angajații unei instituții de forță, ca ANAF, fac toate demersurile pentru ca mediul privat să funcționeze așa cum ar trebui? Sau că cei de la Finanțe încearcă să îmbunătățească actele normative pentru a înlesni munca departamentelor financiare?

Într-un stat care se poate lăuda cu performanțe economice, așa cum sunt cele din exemplele de mai sus, mi se pare firesc ca angajații din sectorul public să câștige bine, chiar foarte bine. Dar într-un stat în care inflația doboară record după record? Într-un stat în care sistemul medical este printre cele mai slabe din Europa? Într-un stat în care Codul fiscal a suferit aproape 300 de modificări anul trecut?

Veți spune că vinovații sunt doar câțiva, iar deciziile discutabile ale acestora nu ar trebui să se reflecte și asupra celor din eșaloanele inferioare. De acord, dar bugetari sunt cu toții, iar salariile celor din primele rânduri sunt cele care ridică în mod semnificativ media.

Și dacă tot am abordat subiectul, haideți să aruncăm o privire de ansamblu și asupra sistemului de stat: din datele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) reiese că aproape un sfert dintre cei care muncesc în România activează în sectorul public de stat. Mai exact, în luna mai 2017, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, 1.199.145 de persoane lucrau în cadrul instituțiilor și autorităților publice din România. Una din patru angajări în ultimul an a fost la stat, iar presiunea financiară este din ce în ce mai mare – mai mulți bani pentru salarii, mai mulți bani pentru pensii speciale și lista poate continua.

Merită desigur menționat și că județele cu cea mai mare pondere a bugetarilor în forța de muncă sunt și județele cu cele mai slabe performanțe economice. Potrivit unei analize a HotNews, în Vaslui unu din opt angajați lucrează la o instituție de stat (datele sunt valabile pentru 2017); PIB-ul pe cap de locuitor în Vaslui se situa, anul trecut, la 45% din media națională. Urmează alte județe „de vârf“ precum Botoșani, Bacău, Tulcea, Gorj sau Călărași, unde cel puțin unu din zece angajați e bugetar.

Sistemul de stat din România este supradimensionat și asta e principala cauză pentru lipsa de eficiență a oamenilor care aleg să facă parte din el. Iar faptul că sistemul privat a rămas în urmă cu salariile nu e ceva ce poate fi imputat patronilor sau investitorilor, pentru că este greu să ții pasul cu niște măriri aruncate din pix și care nu au niciun fel de acoperire logică; e o consecință a sistemului politic din România. E însă o stare de fapt care nu va ține la nesfârșit, pentru că economia merge înainte prin competitivitate, nu prin creșterea artificială a puterii de consum pentru o singură categorie socială.