Când luați un credit de la bancă, dobânda contează mai puțin. Rata lunară este cea mai importantă

Când vorbești despre un credit, mai ales despre un împrumut ipotecar, aproape nimeni nu știe cât este dobânda pe care o plătește. Cu câteva zile înainte de scadență, mulți primesc un SMS cu cât este rata de plată și că trebuie să se asigure că au banii în cont.

Așa că, pentru toată lumea, cel mai important lucru este cât trebuie să plătească – 1.200 de lei, 1.500 de lei, 2.500 de lei, 3.000 de lei sau 200 de euro, 300 de euro, 400 de euro etc.

Toată lumea are asta în minte și restul nu mai contează.

În spatele acestei rate lunare se află o dobândă, celebra DAE, format din dobânda de referință,  ROBOR sau, mai nou, IRCC, la care se adaugă marja băncii. La creditele ipotecare marjele pot varia între 2,25% – 3,15% pe an. Oricum, aceste amănunte se rețin prea puțin.

Nimeni nu stă să urmărească cum a evoluat ROBOR-ul, că-i 2,04% (cât a fost la începutul anului), că-i 1,54% (cât este acum) și că diferența înseamnă o scădere de 25%, sau cum a evoluat IRCC-ul , care este acum 1,84%. Sunt prea multe cifre de ținut minte.

Dacă rata este de 1.500 de lei pe lună la un apartament, plus minus 50 de lei, să spunem, așa cum și-a făcut cineva socotelile când a luat creditul, totul este ok.

Când scade rata cu 50 de lei pentru că a scăzut ROBOR pentru că BNR a redus dobânda de referință, suma câștigată este prea mică, două pachete de țigări pe lună, și nimeni nu o pune de-o parte pentru vremurile când dobânzile vor crește.

Acum 12 ani, când majoritatea creditelor din piață erau în euro, franci elvețieni, iar cursurile valutare leu/euro și leu/CHF creșteau, mai ales la francul elvețian, creșteau și principalul și dobânda în același timp, iar acest lucru se simțea imediat.

Este mai greu de digerat o creștere a principalului cu 30%, la care se adaugă și creșterea dobânzii cu 30% prin creșterea cursului valutar.

La creditele în lei avantajul este că principalul nu crește, ci doar dobânda, așa că fluctuațiile se simt mai puțin.  În 2017-2019 ROBOR a crescut de la 0,67% la 2,5%, adică de 4 ori, aproape nimeni nu și-a dat seama, pentru că rata lunară crescuse de la 1.500 de lei la 1.700 de lei, iar creșterea salariului era mai mult de 200 de lei pe lună. Am dat doar un exemplu.

Dacă la creditele ipotecare în lei dobânzile sunt de 4%-5%, la creditele de consum dobânzile sunt între 8-12%, iar la cardurile de credit dobânzile sunt între 18%-25%.

Una dintre cele mai mari idei din lumea bancară a fost acest card de credit, dezvoltat în America începând cu anii 1980, când trebuia să dai înapoi numai 10% sau 5% din suma trasă – ceea ce pare puțin -, iar a doua zi să o retragi din nou. Nimeni nu se uită cât sunt dobânzile, iar acest produs este cel mai profitabil pentru o bancă.

Asta îmi amintește de o situație petrecută în România la începutul anilor 2000, când piața de electrocasnice se pregătea pentru celebrul credit cu buletinul.

Retailerul Flanco avea ofertă de vânzare de televizoare în rate cu o dobândă de 40% (atunci inflația era de 20%, iar acum este de 2%). Clienții, când intrau în magazin se uitau și vedeau dobânda de 40%, li se părea enorm și fugeau. Ca să vitalizeze vânzările, cineva a venit cu ideea extraordinară de marketing ca în loc să se promoveze dobânda de 40%, să se promoveze rata lunară de plată. Pur și simplu a fost un șoc de marketing, pentru că atunci când clienții au văzut că o rată pentru un televizor nou era de numai 500.000 de lei (pe atunci erau banii vechi), care reprezenta doar 5% sau 10% dintr-un salariu lunar, au dat buzna să cumpere televizoare, care erau principalul mijloc de entertainment.  O rată de 500.000 de lei putea fi destul de ușor plătită de foarte multă lume, așa că a urmat un boom de vânzări de electrocasnice.

Însă nimeni nu prea și-a dat seama că acea rată de 500.000 de lei era echivalentul unei dobânzi de 60%.

Tot ce contează este rata lunară, și mai puțin dobânda.

Așa că prea puțină lume știe că, într-un an, dobânzile la lei au scăzut cu aproape 50%.