Când era copil nu avea bani nici de pantofi. Ulterior a dezvoltat un imperiu industrial

Unul dintre industriașii de seamă ai României din perioada interbelică, Dumitru Mociorniță s-a născut pe 5 august 1885 într-o familie de țărani din localitatea Țintea din județul Prahova. Familia sa era atât de săracă, încât se spune că învățătorul său obișnuia să îl așeze în spatele clasei, pentru că nu avea încălțări, potrivit informațiilor publicate pe site-ul dedicat industriașului.

A studiat la liceul Sfinții Petru și Pavel din Ploiești și la liceul cu profil economic Kretzulescu din București. La examenul de bacalaureat a fost remarcat de Ion I. C. Brătianu, care i-a oferit o bursă la Școala Superioară de Comerț din București, iar mai târziu, la Școala Superioară Practică pentru Comerț și Industrie din Paris. În perioada studiilor din Paris, practica din timpul școlii se făcea în întreprinderile textile din Franța, în fabricile de construcții de mașini din Anglia și în cele destinate industriei chimice din Germania. Era o perioadă în care se experimentau metodele inventatorilor în domeniul managementului modern și se studiau tehnologiile noi.

Mociorniță este atras de Germania și începe să lucreze acolo ca reprezentant comercial al unei firme de produse chimice din portul Hamburg. După absolvirea studiilor din Paris, se întoarce în țară și este angajat ca director la fabricile industriașului Prodanoff. Activitatea de acolo l-a ajutat să intre în contact cu un alt mare industriaș din domeniul industriei de încălțăminte, Grigore Alexandrescu. Din 1909 a devenit manager în cadrul întreprinderilor lui Alexandrescu, iar ulterior s-a căsătorit cu fiica lui. Datorită noului său statut social și comportamentului din care reieșea experiența vieții petrecute în Franța și Germania, atrage și atenția politicienilor. Primele sale investiții au fost într-un teren din Predeal și în acțiuni în cadrul Societății Cooperative din Predeal, unde este ales membru în consiliul de administrație. Finalizează lucrările pentru sursele de apă potabilă din Predeal și pentru canalizarea localității și face investiții și pe Valea Râșnoavei.

După începerea Primului Război Mondial, se ocupă de aprovizionarea cu echipament și materii prime necesare armatei, iar pentru activitatea sa din război primește ordine și medalii din partea Armatei Române, dar atrage și atenția sovieticilor.

După război, încearcă să colaboreze cu fratele său, Gheorghe Mociorniță, care își pusese pe picioare propria afacere în Ploiești, dar până la urmă, inspirat de nevoile din armată –  bocanci, șei, harnașamente, haine din piele ș.a. – Dumitru Mociorniță se hotărăște să-și facă propria fabrică și tăbăcărie, capabilă să reziste concurenței străine. În 1923, a înființat fabrica de încălțăminte Mociorniță, pe un teren viran de la marginea Bucureștiului, în urma unui împrumut de 30 milioane lei, cu utilaje aduse în leasing din Germania și din Marea Britanie. În 1931, după radierea ipotecii, înregistrează la Registrul Comerțului prima Fabrică de Pielărie și Încălțăminte Dumitru Mociorniță.

Fabrica avea depozite de desfacere în București și în Cluj, Brașov, Craiova, Câmpulung, Roman, Tecuci, Târgoviște, Ploiești, Buzău, Galați și alte orașe din țară, marca de fabrică și de comerț înregistrată fiind Omega. În 1942, înregistrează societatea pe acțiuni Pielăria și Confecțiunea Românească D. Mociorniță, cu acțiuni răspândite mai ales între membrii familiei. În perioada celui de Al Doilea Război Mondial, odată cu intrarea rușilor în țară, lui Mociornița i s-au confiscat locuințele, mașinile și fabrica. În iunie 1948, mijloacele de producție au trecut în mâinile poporului, iar membrii familiei sale au fost închiși. Dumitru Mociornița a fugit din țară pentru a scăpa de persecuții, iar la întoarcere i s-a retras cetățenia. S-a adăpostit într-o mansardă, iar apoi a fost luat de fiica sa cea mică în locuința sa, unde a murit la data de 17 septembrie 1953.