Cand doi iti spun ca esti beat

Expectativa si incertitudine pe toata linia. Dupa ce ministrul de finante Sebastian Vladescu s-a intors de la reuniunea de primavara a FMI de la Washington, predecesorul lui in functie, Mihai Tanasescu, s-a grabit sa anunte ruperea acordului cu Fondul.

Problema nu e insa continuarea sau ruperea acordului, ci esenta divergentei intre Romania si Fond, aceeasi de jumatate de an incoace, respectiv imposibilitatea de a impaca varza disciplinei fiscale si capra cheltuielilor in crestere cerute de aderarea la UE. Autoritatile au prezentat constant lucrurile in lumina acestei imposibilitati, explicand cu ajutorul ei inclusiv rectificarea bugetara din aceasta luna, care a facut deja ca tinta de deficit fiscal pentru 2006 sa se ridice la 0,9% din PIB.

Numai ca, in ciuda disjungerii incercate la Bucuresti intre FMI si UE, analizele aceluiasi Fond sunt folosite de Comisia Europeana, inclusiv la redactarea raportului de tara din 16 mai. Si, intr-adevar, agentia Bloomberg a anuntat ca ministrii de finante din UE cer Romaniei sa ia in considerare o crestere a unor taxe, necesara pentru „un volum rezonabil al cheltuielilor“ dupa aderare si pentru un echilibru fiscal altfel imposibil de mentinut.

Previzibil, cea mai la indemana replica pentru autoritati e ca birocratia de la Bruxelles se teme de dumpingul fiscal al statelor din Est, amenintator pentru competitivitatea economiilor occidentale, si ca de aceea cere cresterea taxelor; cat despre FMI, cei de acolo sunt, nu-i asa, obtuzi ca-ntotdeauna.

Totusi, e un fapt ca numai dintr-o colectare mai buna a impozitelor sau din partea de economie gri scoasa la fiscalizare gratie cotei unice nu se poate face rost de banii de care e nevoie in anii urmatori aderarii.