Când comentați apartenența României la UE, uitați-vă la Serbia
Spre ultimii doi-trei ani ai lui Ceaușescu, în armată, la Sighetul Marmației, unde păzeam granița de invazia sovietică, am aflat despre un ținut fabulos – Serbia – de la colegii mei din Banat care primeau de-acasă borcane cu untură de porc, pe care o întingeau pe pâinea de la cantina regimentului.
Istoria nu a iertat Iugoslavia. Neștiința oamenilor politici de a cântări înseamnă o dramă pentru un popor.
Acum două zile a fost publicat Eurobaromertul în este consemnat că încrederea românilor în Uniunea Europeană a scăzut la sub 50%.
România este una dintre cele mai sărace țări din UE. Nu trebuie să te uiți pe statistici, îi vezi pe oamenii bătrâni, curat îmbrăcați, cerșind în fața magazinelor. Dureros. Dar în raport cu ce este săracă?
În 2006, anul preaderării la UE, România era la 39% din PIB/capita în PPS (paritatea puterii de cumpărare) din media UE. În 2017 a ajuns la 63% – o creștere cu 61% a bunăstării.
Serbia era, în 2006, la 32% din PIB/capita în PPS din media UE. În 2017 a ajuns la 37% – o creștere cu 15% a bunăstării.
Atât a putut Serbia, în 17 ani. De ce?
Pentru că Serbia nu este în UE. Nu are piețe, nu are contracte, nu are încredere – nici ea în ea, nici alții în ea.