Când ai resurse și nu știi ce să faci cu ele. Cum Ungaria poate să facă ceea ce România nu este în stare

Paragraful este extras din raportul pe 2014 realizat de compania de transport al gazului din Ungaria, FGSZ, și arată cum o țară lipsită aproape în totalitate de resurse și-a construit încă de acum cinci ani rolul de hub regional. Ungaria dovedește prin strategia pașilor mici că nu este important la cine e resursa, ci cum poți să creezi bogăție locală prin resursa altora.

Platforma Regională de Contractare a gazului este în linii mari o aplicație destinată tranzacțiilor transfrontaliere cu gaze naturale prin care participanții la licitații pot rezerva capacitate pe anumite direcții.

O necunoscută până de curând, această platformă a intrat în atenția publicului la jumătatea lunii martie când Transgaz, compania națională de transport al gazului, a scos la licitație câteva capacități de rezervare pe direcția Bulgaria. Interesant a fost că pentru a realiza această rezervare de capacitate, cei interesați a trebuit să-i notifice în prealabil și pe cei de la FGSZ, transportatorul de gaze ungar, despre intențiilor lor. Dacă respectiva capacitate era între România și Bulgaria, de ce tebuia să fie informată și partea ungară?

Reprezentanții Transgaz au explicat la acel moment că, potrivit unor reglementări europene, procesul de alocare de capacitate în punctele de interconectare dintre sistemele de transport gaze naturale din România și țările vecine, membre ale Uniunii Europene, se derulează în baza Regulamentului (UE) 2017/459 al Comisiei, din 16 martie 2017, de stabilire a unui cod al rețelei privind mecanismele de alocare a capacității în sistemele de transport al gazelor și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 984/2013.

Ce înseamnă acest lucru de fapt?

”Printre aceste prevederi se numără și cele referitoare la obligativitatea alocării prin licitație a capacității în punctele de interconectare și obligativitatea utilizării unei platforme comune de tranzacționare a capacității. |n scopul respectării prevederilor legale menționate mai sus, operatorii de transport și de sistem din sud-estul Europei (Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Croația, Grecia) utilizează Platforma Regională de Rezervare de Capacitate (RBP – Regional Booking Platform), denumită în continuare RBP, pentru alocarea prin licitație a capacității disponibile în punctele de interconectare“, a explicat Transgaz.

Cine este operatorul acestei platforme? FGSZ, partea ungară. De ce este FGSZ operatorul platformei? Pentru că aceasta este compania care a făcut aplicația.

Niciuna dintre țările care folosesc platforma realizată de FGSZ nu are rezerve importante de gaze, cu excepția României.
De ce nu este România, respectiv Transgaz, operatorul platormei? Aici răspunsurile oficiale se opresc.

”Obiectivul nostru final este ca Ungaria să devină unul dintre centrele de distribuție cu importanță regională a gazului în anii următori“, se mai arată în raportul din 2014 al FGSZ. Realizarea Platformei Regionale de Contractare este însă doar un pas.
|n perioada 15.11.2017 – 19.12.2017 a avut loc prima rundă de licitații în cadrul procesului de rezervare de capacitate pe conducta BRUA, gazoduct menit să colecteze mai multe surse de gaze pe traseul Bulgaria, România, Ungaria și Austria.
Deși oficial livrările ar trebui să se bazeze pe gazul caspic, cel mai probabil BRUA va duce peste granițe gaz românesc din Marea Neagră înainte de toate.

În total, proiectul BRUA ar urma să aibă o lungime de 1.318 kilometri, din care 478 de kilometri reprezintă lungimea conductei pe teritoriul românesc.

Prima fază a proiectului include construirea unei conducte de 478 km între nodul tehnologic Podișor, lângă București, și cel din Recaș, aflat la aproximativ 30 km distanță de Timișoara, în vestul țării, precum și instalarea sistemelor de supraveghere hardware și software, a tehnologiilor de comunicații și a trei stații de compresoare de gaz, care vor fi plasate de-a lungul traseului.

Pentru acest segment al conductei, Transgaz a obținut fonduri europene nerambursabile în valoare de 179 de milioane de euro. În contextul în care valoarea totală a proiectului este de 479 de milioane de euro, diferența va fi acoperită de consumatorii români prin majorarea tarifelor.

BRUA II, care va lega gazul din Marea Neagră la BRUA printr-o conductă de 308 kilometri de la Tuzla la Podișor, are costuri de 298 de milioane de euro. Tot din tarifele plătite de consumatorii români va fi realizată și această conductă.
Potrivit manualului de procedură prin care s-a organizat licitația de la finalul anului trecut privind rezervarea de capacitate pe conducta BRUA, pe direcția România-Ungaria, atât numele participanților, cât și al câștigătorilor este secret.

Sursele din piață spun însă că rezervarea de capacitate a fost realizată de grupul MET, entitate specializată în tradingul de energie și de gaze naturale controlată de grupul petrolier ungar MOL, și de MFGT, companie specializată în stocarea gazeor naturale, parte a grupului energetic integrat MVM. Atât MOL, cât și MVM sunt controlate de statul maghiar. Datele nu sunt confirmate la nivel oficial, singura informație confirmată oficial de Transgaz fiind numărul câștigătorilor, respectiv două companii.

Cu sediul în Elveția, MET este activ în 15 state europene, având mai bine de 500 de angajați, printre țările în care grupul este prezent numărându-se și România. Potrivit informațiilor de pe site-ul MET, 40% din acțiunile grupului sunt deținute de grupul petrolier MOL, al cărui cel mai important acționar rămâne statul maghiar, cu o participație de 25,2% din acțiuni. Potrivit celor mai recente informații disponbile, MET ar fi la nivel de grup un business de peste 4 miliarde de euro.

”Vrem să declarăm că înțelegem importanța transparenței în probleme legate de energie. Dincolo de acest lucru însă, ca o entitate de business profesionistă, nu putem comenta pe aspecte specifice care țin de dezvoltarea afacerii“, au declarat reprezentanții grupului MET.

Cealaltă companie care ar fi rezervat capacitate de export pe conducta BRUA ar fi MFGT, compania de înmagazinare a gazului din Ungaria, care administrează depozite de 4,4 miliarde de metri cubi. Spre comparație, capacitatea totală a depozitelor de înmagazinare a gazului din România este de circa 3 miliarde de metri cubi. Potrivit informațiilor disponibile, MFGT este parte din grupul energetic integrat MVM, un business de peste 1,5 mld. euro în 2016, care are atât partea de transport a energiei, cât și partea de producție, entitatea fiind sub controlul statului maghiar. MFGT nu a comentat informațiile venite pe surse.

Rezervarea de capacitate pe direcția România – Ungaria s-a făcut pe o perioadă de 15 ani, pornind din 2022. Pentru primii cinci ani, rata de rezervare a fost de șase ori mai mare față de capacitatea nominală. Primele gaze din Marea Neagră ar putea fi produse în 2019.

Mai departe, cele două companii maghiare care au rezervat capacitate pe direcția România-Ungaria au două lucruri de făcut: să identifice vânzătorii de gaze și să aibă la capătul țevii cumpărătorii de gaze, misiune deloc ușoară.
Tot sursele din piață arată că la licitația de rezervare de capacitate ar mai fi participat ExxonMobil, dar și OMV Petrom, care de altfel a spus oficial că a încercat să obțină capacități de export, dar că nu a reușit.

Dar ce ar putea face Ungaria cu gazele importate din România? Planurile sunt făcute pentru exportul în regiune, către vecinii săi, dar există și o logică locală în utilizarea gazului de care țara este atât de dependentă.
Potrivit Biroului Central de Statistică din Ungaria, în perioada 2008-2016 producția de produse chimice a crescut cu peste 34% în valoare, depășind pragul de 2,2 miliarde de euro.

Producția de medicamente, un alt sector care are un consum semnificativ de gaze, a crescut și ea în valoare cu 23%.
Fabricile de cauciuc și de mase plastice au mers și ele mai bine, astfel că valoarea producției a crescut cu aproape 16% în perioada analizată.

”Grupul MOL și JSR Corporation anunță inaugurarea fabricii de cauciuc sintetic (S-SBR). Combinatul utilizează tehnologie de ultimă oră și va produce anual 60.000 de tone de cauciuc sintetic, creând peste 100 de noi locuri de muncă“, au anunțat recent reprezentanții celor două companii.
De altfel, grupul maghiar MOL și-a construit strategia de dezvoltare pe termen lung în jurul dezvoltării de produse chimice semifabricate și produse chimice de specialitate, compania având în dezvoltare un proiect de un miliard de dolari într-un combinat petrochimic.

”MOL a continuat să își dezvolte lanțul valoric în domeniul petrochimiei prin fabricarea unuia dintre cele mai inovatoare produse din lume. Suntem mândri de faptul că în fiecare an MOL reușește să vină cu produse noi specializate și profitabile. Mai avem mult de lucru, dar ne aflăm pe drumul cel bun în ceea ce privește realizarea obiectivului strategic de a deveni prima companie producătoare de produse chimice din Europa Centrală și de Est până în 2030“, a afirmat Zsolt Hernádi, președintele și directorul general al grupului MOL, cu ocazia finalizării proiectului fabricii de cauciuc. Unul dintre pilonii de bază ai strategiei grupul MOL 2030 se referă la extinderea lanțului valoric pe produsele petrochimice și la fabricarea mai multor produse de valoare utilizate în industria automobilelor, dar și în sectoarele ambalajelor, al construcțiilor și al electronicelor. Prin urmare, compania intenționează să investească aproximativ 4,5 miliarde de dolari până la finalul următorilor 10 ani în proiecte ce vizează dezvoltarea industriei petrochimice și a substanțelor chimice, au mai precizat reprezentanții MOL.
Revenind în România, datele de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) oglindesc dezastrul din industria chimică locală.

Dacă la nivelul anului 2008 consumul industrial chimic era de 3 miliarde de metri cubi, în 2016 acesta ajunsese la numai 1,2 miliarde de metri cubi. Populația a ajuns să consume mai multe gaze decât chimia, chiar și în contextul în care doar una din trei case este conectată la rețeaua de gaze, restul încălzindu-se cu vreascuri.

În consecință, în perioada 2008-2016, consumul intern de gaze al României a scăzut cu aproape 23%.
Petrochimia a ajuns la rândul ei o specie industrială pe cale de dispariție în România, după închiderea Doljchim și a Arpechim, ambele active fiind în portofoliul Petrom. OMV însă, acționarul majoritar al Petrom, spune la rândul său că va aloca un miliard de euro pentru investiții în petrochimie, dar cea mai mare parte a fondurilor se vor duce cel mai probabil în unitățile din Austria și Germania.

Alarmantă nu este însă doar situația înregistrată la nivel industrial.

Potrivit Biroului de Statistică Central al Ungariei, la finalul anului 2016 circa 73% din numărul total de gospodării erau legate la sistemul de distribuție a gazului natural, în total circa 3,2 milioane de consumatori casnici.
Ritmul cu care Ungaria și-a mărit sistemul de distribuție a gazului natural ar trebui să fie o lecție pentru România, în contextul în care vecinii au pornit cu 22.500 de kilometri de conductă în 1990 și doar 1,6 milioane de case legate de această infrastructură și au ajuns la aproape 84.000 de kilometri de conducte, de peste două ori mai mult decât România.
Ungaria consuma în 2013 circa 9,2 miliarde de metri cubi de gaze, pentru ca în 2016 consumul intern să ajungă la 9,6 miliarde de metri cubi de gaze.

În România, vreascurile sau cocenii rămân sursa principală de căldură, doar una din trei locuințe fiind conectată la rețeaua de gaze, iar consumul de gaze a ajuns la circa 11 miliarde de metri cubi după scăderile înregistrate în anii de criză.
Mai mult, în timp ce Ungaria își conturează rolul de hub regional cu gazul altora, România se chinuie să scoată statistici pentru a explica faptul că ea de fapt nici măcar nu are nevoie de gazul din Marea Neagră.

La nivelul anului 2027, Transgaz, compania națională de transport al gazului natural, estimează că va transporta prin conductele sale circa 19,37 miliarde de metri cubi, cu 54% mai mult față de cantitățile estimate pentru anul acesta, o bună parte din creștere urmând să fie generată de cantitățile extrase din Marea Neagră.

Consumul intern de gaze naturale ar urma însă să crească doar cu 5% în perioada analizată. Deși producția de energie a fost indicată ca o posibilă modalitate de a utiliza gazul din Marea Neagră pe plan local, strategiile statului gândite pe termen lung spun cu totul altceva. ”Pentru anul 2030, draftul Strategiei Energetice a României 2016-2030 arată o scădere a gazului natural în mixul energiei primare la 26% (de la 29% în prezent), o scădere a consumului de țiței la 25% (de la 26%) și o scădere a contribuției cărbunelui la 10%. |n schimb, se dublează contribuția energiei nucleare și crește cea a energiei provenite din biomasă„, se arată în Planul de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pentru perioada 2018-2027 publicat de Transgaz.

|n absența oricărei politici pentru susținerea producției de energie pe bază de gaze, a petrochimiei, industriei de îngrășăminte, industriei farma și implicit a conectării consumatorilor casnici la rețele, producția suplimentară de gaze din Marea Neagră pare acum mai degrabă o problemă pentru România decât o oportunitate, așa că exportul este o soluție.

Astfel, comparația dintre cele două state vecine oglindește incapacitatea României de a folosi local avantajele naturale și abilitatea Ungariei (țară care importă 90% din gazul necesar) în a-și crea bogăție internă pe resursele altora.
Cu pași mici.