Când ai ajuns la un salariu de 1.000 de euro pe lună, îți poți permite să fii suveranist, naționalist, anti-Bruxelles, etc.

Lumea nu prea crede în datele statistice, așa că este greu de vândut faptul că, pentru România, intrarea în NATO și în Uniunea Europeană pe ultima sută de metri, printr-o aliniere norocoasă a evenimentelor globale, a fost un eveniment unic, care a schimbat o întreagă țară și care ne-a dat accesul la lumea globală, care ne fusese închisă în perioada comunistă. Pare din ce în ce mai greu de vândut publicului, noilor generații, aceste evenimente istorice și influența lor pozitivă asupra României, în condițiile în care curentele sociale și politice se schimbă. Încă nu s-au schimbat curentele economice și de business. În articolul “The EU must build on past successes” din 18 decembrie 2024 din Financial Times, cel mai cunoscut ziar de business al Europei, Martin Wolf, șeful editorialiștilor, pune în fața cititorilor, dar și în fața publicului, imaginea în cifre statistice a impactului pe care l-a avut extinderea și integrarea în Uniunea Europeană a fostelor țări comuniste. Această lărgire a UE, care începe odată cu crearea Uniunii Europene și instituțiile care s-au format – cum ar fi acest Bruxelles birocratic – au avut capacitatea de a absorbi toate aceste țări care s-au aflat în diferite stadii de evoluție economică, politică și socială. După decizia Uniunii Europene de a integra România în valul al doilea, parcursul nostru s-a schimbat fundamental, reușind să ajungem la aproape 80% din media UE din punct de vedere economic, față de 30%, cât aveam în momentul în care am fost luați în trenul UE. Martin Wolf compară integrarea fostelor țări comuniste în UE cu modelul american, unde, în ciuda tuturor încercărilor Statelor Unite, Mexicul și țările din America de Sud nu au reușit să se dezvolte și să se apropie de nivelul Statelor Unite. Spre exemplu, scrie Martin Wolf, Mexicul a scăzut din punctul de vedere al PIB per capita real de la 35% față de nivelul Statelor Unite în 2004, la 29% în 2023. Ironic, chiar și Canada a înregistrat o scădere reală, de la peste 80% în 2004 față de SUA, la sub 80% în 2023. Martin Wolf se întreabă de ce modelul Uniunii Europene, care este acum pus în discuție de curentele suveraniste, populiste, naționaliste, a reușit să aibă succes și să apropie țările integrate de nivelul de bază, iar modelul american, revoluționar, populist, nu a avut succes. Concluzia lui este că a te baza pe instituții, pe norme, pe politici, chiar dacă sunt implementate mai greu și sunt contestate și hulite de toată lumea – celebra birocrație impusă de la Bruxelles – a fost una dintre căile de succes care au făcut diferența. România a avut una dintre cele mai spectaculoase integrări din punct de vedere economic, social și politic, în condițiile în care nimeni nu ne dădea vreo șansă de succes, pentru că eram mai mult balcanici, latini și mai puțin conservatori, “germanici”, așa cum erau cehii, polonezii, slovacii, slovenii. Recuperarea decalajului economic a fost incredibilă, iar faptul că acum am ajuns la un salariu mediu lunar de peste 1.000 de euro este ceva ce previziunile de acum 20 de ani, când am încheiat negocierile de aderare la UE, nu prea indicau. Chiar și noi ne îndoiam că vom ajunge la acest nivel. Bineînțeles că această aderare la UE și la NATO, cu toate evenimentele care s-au întâmplat după căderea comunismului și după 2000, sunt văzute diferit, în funcție de evoluția socială a fiecăruia, de evoluția profesională, de evoluția familială. Nu pentru toată lumea a fost și este la fel. Și de aceea nu există o unanimitate în privința evoluției economice, sociale și politice a României. Cum se spune, noi nu mâncăm PIB. Sau cum se face că această creștere a PIB-ului la cel mai ridicat nivel din istorie a dus la deteriorarea educației, sănătății, ordinii publice, relațiilor sociale? Libera circulație a oamenilor este văzută numai prin partea negativă (adică cum au plecat românii la muncă în afară, la cules de căpșuni, sparanghel, la făcut curățenie în WC-uri la alții) și mai puțin prin posibilitatea de a munci oriunde vrei în Europa, când vrei, fără niciun fel de barieră, decât cea a pregătirii profesionale și a noro­cului pe care le ai. Cei care vin din spate și pornesc de la un salariu minim de 500 de euro și nu de 50 de euro, de la un salariu mediu de 1.000 de euro și nu de 100 de euro, ca acum 20 de ani, iau totul de-a gata. Nu trebuie să muncească pentru trecut, pentru că au muncit alții. Dar pentru că pornesc de la un nivel mult mai ridicat în viață, pentru că nu au grija zilei de mâine, așa cum am avut-o noi, părinții sau bunicii noștri acum 20-30 de ani, își pot permite, au luxul de a contesta ceea ce s-a realizat. Este și asta o evoluție a societății. Unde a ajuns România astăzi din punct de vedere economic aparține celor care, la finalul anilor ’90, au luat decizia politică de a ne trage în UE și NATO. După aia au venit investițiile străine, investițiile românești, creșterea economică și schimbările economice care au urmat și care au făcut ca salariul mediu să depășească 1.000 de euro și câteodată s-ar putea să nu fie de ajuns pe piața muncii. Acum tot politicul, de data asta intern, pentru că cel de la Bruxelles nu s-a schimbat, poate schimba lucrurile și nu știu dacă neapărat într-un sens pozitiv. Să vedem dacă businessul românesc, cel care a fost principalul beneficiar al UE și NATO, poate face față sau se poate opune schimbărilor politice, trendurilor politice care se instalează în societate.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)