Home Actualitate Cancelarul german Angela Merkel cere UE...
Actualitate

Cancelarul german Angela Merkel cere UE să preia controlul datelor gestionate de Google, Microsoft și Amazon în Europa

Cancelarul german Angela Merkel cere conducerii Uniunii Europene să preia cât mai repede controlul datelor gestionate în Europa de giganții din Silicol Valley, într-o intervenție care scoate la iveală dorința din ce în ce mai mare a europenilor de a…

Cancelarul german Angela Merkel cere UE să preia controlul datelor gestionate de Google, Microsoft și Amazon în Europa
Cancelarul german Angela Merkel cere UE să preia controlul datelor gestionate de Google, Microsoft și Amazon în Europa · Foto: Business Magazin

Cancelarul german Angela Merkel cere conducerii Uniunii Europene să preia cât mai repede controlul datelor gestionate în Europa de giganții din Silicol Valley, într-o intervenție care scoate la iveală dorința din ce în ce mai mare a europenilor de a se ridica în cursa pentru economia digitală – dominată în prezent de americani, potrivit FT.

Merkel a spus că Uniunea Europeană ar trebui să obțină „suveranitate digitală” prin dezvoltarea propriilor platforme care să gestioneze date, pentru a-și reduce dependența de serviciile de cloud oferite de Google, Microsoft și Amazon.

„Foarte multe companii și-au externalizat toate datele către companii americane. (…) Nu spun că acest lucru este rău – vreau doar să spun că ies multe produse cu valoare adăugată de acolo, iar cu ajutorul inteligenței artificiale ar putea fi create anumite dependențe care nu cred că sunt prea bune”, a spus Angela Merkel în fața liderilor de business in Germania.

Discursul ei, în fața unei conferințe a angajatorilor din Berlin, arată dimensiunea pe care o dobândește subiectul economiei digitale în relația de comerț dintre UE și SUA.

În același timp, arată preocupările țărilor din UE legate de influența pe care o pot dobândi astfel companiile americane de tehnologie, în special cele care stochează, procesează și analizează date.

Margrethe Vestager, comisarul pentru Concurență al Uniunii Europene, revizuiește în prezent politicile digitale ale blocului europea, ea devenind cunoscută după ce a început să aplice amenzi de sute de milioane de euro giganților americani de tehnologie.

Discursul lui Merkel a venit la doar două săptămâni după ce Berlin a anunțat un plan pentru o inițiativă europeană de cloud computing, denumită Gaia-X, care a fost descrisă drept „o infrastructură de date pentru Europa, competitivă și sigură”.

Din proiectul Gaia-X fac parte 40 de companii, printre care Deutsche Telekom, SAP și Bosch, iar noua platformă ar putea fi funcțională până la finalul anului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună