Home Afaceri „Călcatul pe cadavre”, una dintre metode...
Afaceri

„Călcatul pe cadavre”, una dintre metodele preferate de marii oameni de afaceri. Cine este omul care, pentru a-și face o afacere, a furat dintre clienții și angajații companiei unde lucrase timp de mai mulți ani și unde fusese foarte apreciat

Pentru a face business, unii „calcă pe cadavre”. A fost și cazul lui William Worthington Bain Jr., care nu s-a dat în lături de a lua cu el, când a fondat Bain & Company, astăzi una dintre cele mai mari…

„Călcatul pe cadavre”, una dintre metodele preferate de marii oameni de afaceri. Cine este omul care, pentru a-și face o afacere, a furat dintre clienții și angajații companiei unde lucrase timp de mai mulți ani și unde fusese foarte apreciat
„Călcatul pe cadavre”, una dintre metodele preferate de marii oameni de afaceri. Cine este omul care, pentru a-și face o afacere, a furat dintre clienții și angajații companiei unde lucrase timp de mai mulți ani și unde fusese foarte apreciat · Foto: Business Magazin

Pentru a face business, unii „calcă pe cadavre”. A fost și cazul lui William Worthington Bain Jr., care nu s-a dat în lături de a lua cu el, când a fondat Bain & Company, astăzi una dintre cele mai mari firme de consultanță din lume, atât foști clienți, cât și o parte din echipa fostului angajator.

William Worthington Bain Jr. s-a născut pe 30 iulie 1937 în Johnson City, Tennessee. Antreprenorul a urmat cursurile East Tennessee State College, iar mai apoi s-a înscris la Universitatea Vanderbilt, unde s-a licențiat în istorie.

După absolvire a lucrat pentru o scurtă perioadă la o fabrică de prelucrare a fierului, înainte de a se angaja ca director de dezvoltare a școlii din Vanderbilt. Din acest rol l-a întâlnit pe Bruce Henderson, fondatorul companiei Boston Consulting Group. În 1967 s-a alăturat echipei acestuia, având un salariu de 17.000 de dolari pe an.

În scurt timp, era văzut de toată lumea ca succesor al lui Henderson, însă în 1973 a decis să demisioneze și să își pornească propria firmă de consultanță, Bain & Company. În scurt timp a reușit să obțină doi dintre clienții fostului angajator, companiile Black & Decker și Texas Instruments, atrăgând în echipă și câțiva foști colegi. În 1984 a pus și bazele firmei de private equity Bain Capital, numindu-l în rolul de CEO pe unul dintre partenerii săi de business de la acea vreme, Mitt Romney.

Ulterior, a fondat o nouă companie, Bain Willard, alături de Ralph R. Willard, președinte în cadrul Bain Capital. De-a lungul timpului a fost, de asemenea, director al Hinckley Yachts, o companie care produce și comercializează ambarcațiuni de lux.

În paralel cu activitatea antreprenorială, fondatorul s-a implicat activ și în numeroase acțiuni caritabile, dar și în mediul educațional, fiind, printre altele, membru al consiliului Universității din Vanderbilt, al cărei absolvent era.

Antreprenorul a fost căsătorit de trei ori și a avut patru copii. Bolnav de Alzheimer, el a murit la vârsta de 81 de ani în reședința sa din Florida, în 2018.

În prezent, Bain & Company deține birouri în 63 de orașe din 39 de țări, are o echipă de 15.000 de angajați și a înregistrat, la nivelul anului trecut, venituri de 4,8 miliarde de dolari. Bain & Company, McKinsey și Boston Consulting Group sunt numite adesea, în industria firmelor de management și consultanță, The big 3 sau MBB.  

Carte de vizită

1. S-a născut pe 30 iulie 1937 în Johnson City, Tennessee;

2. A urmat cursurile Universității Vanderbilt și s-a licențiat în istorie;

3. În 1963 s-a angajat la Boston Consulting Group;

4. La șase ani distanță, cu experiența dobândită din rolul de angajat a pus bazele propriei companii de consultanță, Bain & Company, lansând apoi alte două firme, Bain Capital și Bain Willard;

5. A avut patru copii și a murit în 2018.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună