Caimacul și crema Fondului Proprietatea
Cu ocazia aniversării a doi ani de la listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori București, managerul de fond Grzegorz Konieczny a lăudat performanța financiară de până acum, amintind că prețul acțiunii FP a crescut cu 38% în 2012, iar valoarea activului net a crescut cu 9%, la 3,38 mld. euro.
“România a beneficiat de peste 750 mil. euro în investiții de portofoliu în acțiunile FP din partea investitorilor străini, cifră care reprezintă cea mai mare investiție străină atrasă vreodată pe piața de capital din România”, a spus Konieczny.
Rezultatul este că 60% din acțiunile Fondului aparțin acum investitorilor străini, față de 24% la finele anului 2010, iar cel mai mare acționar este fondul speculativ american Elliott Associates, care a promis administratorului Franklin Templeton dividende speciale dacă vinde activele din portofoliul FP, propunere deja aprobată de ceilalți acționari.
La 31 decembrie 2012, Elliott Associates deținea 14,95% din acțiunile Fondului, urmat de City of London Investment Management, cu 9,69% și The Royal Bank of Scotland cu 5,39%. Numărul total al acționarilor FP era de 9.363.