Home Actualitate Ca urmare a furtunii de ieri, zeci, dacă...
Actualitate

Ca urmare a furtunii de ieri, zeci, dacă nu sute de mașini au avut daune. Cum procedezi în cazul în care ai găsit mașina lovită?

Furtuna de ieri a rupt sute de copaci din care unii au că zut și pe mașini. Conform departamentului pentru Situații de Urgență, au avut loc pagube în 60 de localități din 20 de județe și în București, cu 353…

Ca urmare a furtunii de ieri, zeci, dacă nu sute de mașini au avut daune. Cum procedezi în cazul în care ai găsit mașina lovită?
Ca urmare a furtunii de ieri, zeci, dacă nu sute de mașini au avut daune. Cum procedezi în cazul în care ai găsit mașina lovită? · Foto: Business Magazin

Furtuna de ieri a rupt sute de copaci din care unii au că zut și pe mașini. Conform departamentului pentru Situații de Urgență, au avut loc pagube în 60 de localități din 20 de județe și în București, cu 353 de case afectate, 66 de imobile și 495 de autoturisme avariate.

Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General, UNSAR, a spus pentru ZF că  polițele CASCO devin tot mai relevante.

„Pentru tot mai mulți șoferi, CASCO nu mai este o opțiune, ci o necesitate, iar creșterea valorii autovehiculelor și a costurilor de reparație face ca protecția oferită  de CASCO să  fie esențială în gestionarea riscurilor cotidiene. Anul trecut, despăgubirle plătite de asigurători în baza polițelor CASCO au deșășit 2,56 mld. lei, în creștere cu 8% față de anul anterior. Astfel, în fiecare zi, pentru acoperirea daunelor suferite de vehiculele asigurate CASCO, au fost achitate, în medie, circa 7 mil. lei”, a explicat Alexandru Ciuncan.

Pentru proprietarii care își găsesc mașina avariată, primul pas este documentarea pagubelor. Dacă autoturismul are asigurare CASCO, este recomandat ca proprietarul să facă fotografii cât mai clare ale daunelor, imagini care vor fi transmise ulterior companiei de asigurări pentru deschiderea dosarului de daună.

Conform surselor din piață, asigurătorii au luat măsuri ca să vină în sprijinul clienților, iar în cursul zilei de miercuri, oamenii au început să deschidă dosare de daună, iar cel mai probabil, cele mai multe dosare vor fi pe CASCO.

Primul lucru pe care trebuie să îl verifice proprietarul este dacă are o asigurare CASCO valabilă. În cazul în care există această asigurare, următorul pas este contactarea asigurătorului prin telefon, e-mail, aplicație mobilă sau platforma online pusă la dispoziție de companie. După deschiderea dosarului de daună, asigurătorul va indica pașii necesari.

În funcție de situație, compania de asigurări poate oferi recomandări pentru limitarea pagubelor. De exemplu, dacă un copac a căzut peste mașină, poate fi necesară intervenția autorităților pentru îndepărtarea acestuia, iar dacă sunt sparte geamurile sau luneta, proprietarul poate fi sfătuit să protejeze temporar interiorul mașinii pentru a evita apariția unor pagube suplimentare.

Ulterior, asigurătorul va ghida clientul privind constatarea daunelor, stabilirea modalității de reparație și pașii necesari în funcție de starea autoturismului, dacă acesta mai poate fi transportat sau este nevoie de tractare.

Procesul este, în multe cazuri, mai simplu prin canalele digitale. Prin aplicațiile sau platformele online ale asigurătorilor, clienții pot încărca fotografiile și pot transmite rapid informațiile necesare pentru deschiderea dosarului de daună.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună