Home Actualitate C&A crește oferta de produse pentru bebe...
Actualitate

C&A crește oferta de produse pentru bebeluși

C&A Europe lansează o nouă colecție pentru bebeluși, produsele fiind certificate de Global Organic Textile Standard (GOTS – Standardul Global pentru Textile Organice). Aceasta este prima colecție a companiei care respectă normele GOTS și este disponibilă în magazinele C&A din Europa precum și online.

C&A crește oferta de produse pentru bebeluși
C&A crește oferta de produse pentru bebeluși · Foto: Business Magazin

Procesul de standardizare GOTS pentru fibre organice definește cerințele acceptate la nivel internațional care includ nu doar criteriile ecologice, sociale și de calitate de-a lungul întregului lanț de aprovizionare, dar și măsurarea nivelului chimicalelor și testarea reziduurilor.

Thorsten Rolfes, head of corporate communication Europe, a explicat: „Este foarte important pentru noi să asigurăm siguranța și performanța chimică a produselor noastre. Vom continua acest proiect și vom face eforturi astfel încât sigiliul GOTS să devină tot mai vizibil.”

Prin sigiliul “bumbac bio”, 80% din textile sunt certificate conform Organic Content Standard (OCS – Standardul pentru Conținut Organic) și 20% conform Global Organic Textile Standard (GOTS). Noua ofertă pentru bebeluși este prima colecție C&A care afișează în mod vizibil certificarea GOTS.

C&A folosește bumbacul organic din 2004. Sigiliul „bumbac organic” C&A a fost introdus în 2007 pentru a-i ajuta pe clienți să identifice cu ușurință textilele din bumbac organic. Astăzi, „bumbacul bio” reprezintă 38% din vânzările totale de bumbac, în magazinele rețelei, în timp ce alte tipuri de bumbac sustenabil reprezintă 40% din vânzările de bumbac și peste 27% din colecția totală.

C&A caută resurse pentru ca până în anul 2020 întreaga colecție din bumbac să provină din surse sustenabile. Produsele din „bumbac bio” sunt vândute la aceleași prețuri cu produsele convenționale, se arată într-un comunicat al companiei.

Condițiile stricte GOTS în privința produselor chimice includ un proces de aprobare din partea unui organism de certificare recunoscut GOTS. Integritatea produselor certificate GOTS este asigurată de sistemul de monitorizare GOTS, care include inspecții pe teren și atestarea procesatorilor, producătorilor și comercianților de către organisme independente, acreditate special, precum și certificate de tranzacționare pentru întreg lanțul de custodie.

Cu peste 1.575 de magazine în 21 de țări europene și cu peste 35.000 de angajați, C&A Europa este unul dintre retailerii de top din domeniul vestimentar european. Peste două milioane de vizitatori trec zilnic pragul magazinelor C&A. În afara Europei, C&A este prezentă și în Brazilia, Mexic și China.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună