Bușoi: E ridicol ca primarul general să dea vina pe PNL pentru gropile din București
Președintele PNL București, Cristian Bușoi, a reacționat, miercuri, după ce primarul general a declarat că din cauza consilierilor generali ai acestui partid asfaltarea în oraș este mai scumpă. Bușoi declară că precizările edilului sunt „absolut penibile”.
„Aș vrea să îi fie clar doamnei primar următoarele lucruri : PNL este în opoziție, iar așteptarea electoratului și susținătorilor ei este de a monitoriza îndeplinirea promisiunilor electorale și cheltuirea corecta și eficientă a banilor din bugetul bucureștenilor. PNL a făcut și face o opoziție rațională. Nu ne opunem unor proiecte benefice pentru București, unor hotărâri care izvorăsc dintr-o obligație legală, nu am blocat funcționarea aparatului Primăriei, și pot aduce nenumărate exemple. Din păcate pentru bucureșteni, doamna Firea nu a venit până acum cu prea multe proiecte care să răspundă acestor principia”, a declarat Cristian Bușoi, prin intermediului unui comunicat de presă, remis, miercuri.
Potrivit șefului PNL București, afirmațiile primarului general „sunt ridicole”
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro