Business Magazin vă supune atenției trei propuneri de carte pentu a vă ajuta să întâmpinați problemele actuale ca lipsa educației, problemele de mediu sau inegalitățile

Situațiile cu care ne confruntăm majoritatea azi, de la lipsa educației până la cele de mediu sau inegalitățile de avuție dintre statele lumii, sunt subiecte perfecte de cărți. Selecția Business Magazin vă supune atenției trei propuneri de carte, astfel încât chiar dacă simțiți tot mai acut povara unor probleme globale să puteți să le duceți mai departe perfect documentați.

„Cărți sau țigări”, de George Orwell

„Cărți sau țigări” este o colecție de eseuri scrise de George Orwell la jumătatea secolului trecut, textele trecând rapid prin multiple subiecte, de la necesitatea lecturii și efemeritatea criticilor de carte la starea de degradare a claselor inferioare ale societății și angoasele create de anii de studenție. Primul eseu, care oferă de altfel numele colecției, reușește să treacă în revistă costurile pe care le implică cititul și alte forme de petrecere a timpului liber, precum fumatul. Apărut la scurt timp după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, materialul a fost inspirat de un prieten de al autorului, un redactor de ziar care stătea de gardă împreună cu câțiva muncitori împotriva incendiilor provocate de bombardamentele aeriene.

Majoritatea persoanelor citeau constant publicația și erau de acord cu perspectivele înaintate de textele jurnalistului, însă nici măcar nu luau în considerare să arunce o privire asupra secțiunii dedicate literaturii, întrucât nu își puteau permite cărțile pe care le prezenta ziarul. De aici, Orwell zdrobește premisa conform căreia cititul este dedicat exclusiv păturilor superioare ale comunității, cu venituri mult peste medie, demonstrând prin calcule că lectura recreațională implică un cost per oră mai mic prin comparație, de exemplu, cu un loc la cinematograf.

Deși este dificil de stabilit o relație între prețul cărților și valoarea pe care o obții prin intermediul lor, putând vorbi aici despre romane, volume de poezie, manuale de specialitate, tratate de sociologie și multe altele, iar lungimea și prețul nu tind să fie echivalente, atitudinea publicului larg vizavi de lectură pare să vină la pachet cu o cantitate bine cântărită de repulsie. Dacă am face abstracție de prețurile extrem de mici despre care vorbește Orwell (trei cărți puteau fi cumpărate în schimbul unei singure lire), am putea crede că acțiunea se petrece undeva în zilele noastre, întrucât ultimii ani nu au marcat vreun miracol în privința consumului de carte, cel puțin în țara noastră. Conform estimărilor Asociației Editorilor din România, există doar 200-250 de librării la nivel național, toate deschise în urbanul mare și mediu, iar piața de carte este estimată la 80-100 de milioane de euro, de 20-30 de ori sub piețele din Franța și Italia. „Iar în cazul în care consumul nostru de carte rămâne la fel de scăzut ca și înainte, să recunoaștem că este din cauză că lectura este un mod de petrecere a timpului liber mai puțin interesant decât luptele de câini, filmele sau crâșma și nu deoarece cărțile, fie ele cumpărate sau împrumutate, sunt prea scumpe.”

„O scurtă istorie a secolului XX”, de John Higgs

Continuând să disecăm traseul veacului trecut, „O scurtă istorie a secolului XX” , scrisă de jurnalistul și istoricul englez John Higgs, explorează unele dintre cele mai amețitoare episoade ale celor mai aglomerați 100 de ani pe care i-a trăit umanitatea. După cum spune Higgs, „pornim la drum nu ca istorici, ci în calitate de călători curioși sau de aventurieri care știu ce vor, lăsându-ne conduși în călătoria noastră de o viziune bine conturată asupra lucrurilor cărora le vom acorda atenție”. Unul dintre cele mai interesante capitole este cel cu numărul 13 – „Dezvoltare. Investitorul de azi nu beneficiază de pe urma creșterii de ieri”. În 1900, populația globală era de 1,6 miliarde de oameni, însă numărul a crescut de patru ori în următorul secol, economia mondială luând între timp o amploare fără precedent. Produsul intern brut, suma tuturor activităților economice dintr-un anumit an, abia depășea un trilion de dolari în 1900, crescând la 41 de trilioane în 2000. În consecință, energia necesară pentru a alimenta dezvoltarea a crescut de zece ori, ceea ce – în mod evident – se poate observa ușor în schimbările climatice care au survenit între timp. „Către sfârșitul anilor 1980, devenise deja limpede că emisia de gaze cu efect de seră, la scară industrială, afecta clima într-un mod în care, în absența oricărei intervenții, avea să fie catastrofal. E esențial să înțelegem că încă puteau fi evitate asemenea consecințe”, spune Higgs, subliniind anterior puterea pe care au căpătat-o marile corporații în economie. Premierul britanic de la acea vreme, Margaret Tatcher, care avea studii în chimie și putea să își creeze o idee mai clară asupra situației, a tras un semnal de alarmă în timpul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 1989, iar declarația nu a fost bine primită de companiile petroliere. Vânzarea de hidrocarburi constituia o modalitate mult mai ușoară de a face profit pe termen scurt prin comparație cu un program de cercetare axat pe un orizont mai lung de timp, care ar fi abordat infrastructura energiei alternative. Așadar, provocările tehnice pe care le genera producerea de energie fără emisii de carbon, la același preț și în aceeași cantitate care să rivalizeze cu cele ale petrolului, nu erau, după cum afirmau oamenii de știință de atunci, „o chestiune trivială”. „Corporațiile petroliere și grupurile de reflecție ale pieței libere au început să-și exercite influența, atât asupra guvernului, cât și asupra mass-mediei, în încercarea de a opri implementarea măsurilor de care vorbea Tatcher”, iar principala lor strategie se baza pe promovarea unei neîncrederi în consensul științific, împrumutând o tactică din manualul industriei tutunului. Până și Tatcher a fost nevoită să își schimbe părerea pentru a nu-și îndepărta aliații, arătând cum – din păcate – ideologia triumfă în fața științei. Așa că nu este de mirare că, în urmă cu două săptămâni, înainte de deschiderea conferinței internaționale COP26 de la Glasgow, ONU anunța că planurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon sunt departe de ceea ce este necesar pentru a evita o serie periculoasă de schimbări climatice, evidențiind astfel eșecul liderilor politici. Într-o notă mai puțin pesimistă, în carte mai putem afla de ce a creat Salvador Dali faimosul „telefon-homar” care apare pe copertă.

„How the world works”, de Noam Chomsky

Colecția de interviuri și eseuri „How the world works”, tradusă în română la editura Curte Veche („Cum merge lumea”, 2020) , este o carte mult mai greu de digerat, notând în acest sens atât „miracolele economice ale Lumii a Treia” și inegalitatea globală, cât și rolul jucat de Statele Unite în dictaturile din America Latină și esența comunităților moderne. Aici, Noam Chomsky, considerat unul dintre cei mai influenți gânditori americani din ultimele decenii, discută în detaliu despre ceea ce vrea cu adevărat Unchiul Sam, personificarea guvernului Statelor Unite. Conform înțelesului acceptat la nivel general, o societate este democratică în sensul în care oamenii pot participa într-un mod semnificativ la conducerea țării. La polul opus, sensul doctrinar se referă la un sistem în care deciziile sunt luate de segmentele mediului de business și grupurile asociate. „Oamenii trebuie să fie exclusiv spectatori, nu participanți la acțiune, așa cum au explicat principalii teoreticieni ai democrației. Populației i se permite să ratifice deciziile liderilor și să își închirieze susținerea unui anumit individ, dar să nu intervină în probleme sale – precum politica publică – întrucât nu este treaba lui să facă un asemenea lucru.” Dintr-un document numit „US Policy Planning Study 23”, din 1948, reiese că Statele Unite dețin circa 50% din bogățiile planetei și doar 6,3% din populația la nivel global. Astfel, scopul principal al principalei economii a lumii este să dezvolte o rețea de relații care să îi permită să țină în picioare această disparitate.

În circa 300 de pagini, Chomsky abordează un set impresionant de documente istorice și descrie suficient de mult condițiile geopolitice ale ultimelor decenii astfel încât cititorul să își poată crea o opinie de unul singur, alimentând convingerile potrivit cărora relațiile politice internaționale sunt mult mai complexe decât ne-am imagina la prima vedere. Și, deloc surprinzător, majoritatea liniilor narative se îndreaptă într-un fel sau altul către Statele Unite, care se laudă cu faptul că este bastionul suprem al liberei gândiri. „Cel mai inteligent mod prin care să menții oamenii pasivi și obedienți este să le limitezi spectrul opiniilor acceptabile, însă se permiți dezbateri foarte animate în interiorul respectivului spectru – chiar să încurajezi unele perspective critice. Acest lucru le oferă oamenilor un sentiment că gândesc de unii singuri, în timp ce sistemul este consolidat de limitele impuse asupra cadrului de dezbatere.”