Home Bm 10 ani Business Magazin sărbătorește 100 ediții
Bm 10 ani

Business Magazin sărbătorește 100 ediții

Lansată pe piata în octombrie 2004, Business Magazin a ajuns în septembrie 2006 la ediția cu numărul 100.

Business Magazin sărbătorește 100 ediții
Business Magazin sărbătorește 100 ediții · Foto: Business Magazin

Cu această ocazie, revista BUSINESS Magazin numărul 100 a fost distribuită într-un plic de carton unde a fost inserat, gratuit pentru cititori, pe tot tirajul revistei, un cadou special ce consta într-un DVD cu arhiva BUSINESS Magazin.

Revista BUSINESS Magazin reușise să atragă deja, în perioada aprilie 2005 – aprilie 2006, conform Studiului Național de Audiență, în medie 67.000 de cititori pe ediție, ceea ce i-a asigurat poziția a doua în clasamentul săptămânalelor economice din Romania, după Capital.

Conform acelorași date din Studiul Național de Audiență (SNA), la nivelul lunii aprilie a anului 2006, venitul personal mediu al cititorilor BUSINESS Magazin era de 383 de euro pe lună, ponderea cititorilor cu studii superiorare era de 60,4%, iar a celor din categoria A (top management, specialiști cu înaltă educație) era de 50,8%.

Ultima livrare SNA plasa BUSINESS Magazin, prin urmare, pe primul loc în toate cele trei clasamente, revista având cei mai bogați cititori din presa românească și cea mai mare pondere de cititori cu studii superioare și cu poziții de top management.

Or, cei ce au nevoie cu precădere de informație economică in România fac parte din două categorii: de o parte, interesul relativ modic al publicului larg pentru informația economică specializată; de cealaltă parte, sofisticarea cererii din partea elitelor cu putere financiară, care aspiră să afle nu doar știrile care le pot influența direct deciziile de investiții, ci tot ce le poate adânci viziunea despre ce se întamplă în economia globală. Dar nu riscă publicațiile de afaceri să ajungă prea multe pentru o astfel de nișă de piață?

Revista BUSINESS Magazin a încercat să afle în ediția numărul 100 cum vedeau atunci oamenii de afaceri de la noi piața informației de business și ce anume citeau ei din ceea ce le ofereau publicațiile economice românești și străine.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună