Home›Actualitate›Bursele europene în declin, din cauza co...
Actualitate
Bursele europene în declin, din cauza comentariilor Moody's privind Franța
Bursele europene și-au accelerat scăderea și erau în declin cu peste 2% luni dimineață după ce agenția Moody's a avertizat că ratingul Franței este amenințat de creșterea dobânzilor și de perspectivele economice nefavorabile.
Bursele europene în declin, din cauza comentariilor Moody's privind Franța · Foto: Business Magazin
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acțiuni europene a coborât cu 2,2% până la ora 8:52 GMT. Piețele europene au deschis în scădere cu 0,7%, în linie cu cele asiatice, din cauza eșecului iminent al “supercomisiei” din Congresul SUA de a ajunge la un consens privind măsurile de reducere a deficitului bugetar și datoriei de stat.