Bursă. OMV Petrom finalizează achiziția participației de 50% într-unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria și pregătește investiții de 200 mil. euro până în 2027
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din Europa de sud-est, a finalizat achiziția participației de 50% în proiectul fotovoltaic Gabare, dezvoltat de Enery în Bulgaria. Anunțată în iunie 2025, tranzacția marchează un pas important…
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din Europa de sud-est, a finalizat achiziția participației de 50% în proiectul fotovoltaic Gabare, dezvoltat de Enery în Bulgaria.
Anunțată în iunie 2025, tranzacția marchează un pas important în extinderea regională a companiei și în consolidarea portofoliului acesteia de energie regenerabilă, scriu reprezentanții OMV Petrom într-un raport publicat la Bursă.
„Situat în Gabare, regiunea Byala Slatina, proiectul are o capacitate estimată de 400 MW având o producție anuală de electricitate estimată la 0,6 TWh, ceea ce îl face unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria. Acesta va fi echipat cu sisteme tracker pentru maximizarea producției de electricitate”, reiese din comunicat.
Ca parte a cadrului investițional, OMV Petrom și compania de proiect vor semna un contract de tip PPA pe termen lung, prin care OMV Petrom va achiziționa 50% din producția viitoare a parcului solar. În plus, partenerii iau în considerare dezvoltarea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o capacitate de până la 600 MWh, pentru a susține flexibilitatea și stabilitatea rețelei.
„Ne extindem prezența regională și contribuim la tranziția energetică prin investiții în proiecte solare de anvergură. Parteneriatul cu Enery reflectă angajamentul nostru pentru un viitor sustenabil”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de gaze și energie.
Prin acest parteneriat, OMV Petrom intenționează să investească împreună cu Enery aproximativ 200 milioane de euro până în 2027, inclusiv prin finanțare externă. Decizia finală de investiție este planificată să fie luată în T1/2026, iar începerea operațiunilor comerciale este estimată pentru 2027.
OMV Petrom operează o rețea de 93 de stații de alimentare în Bulgaria, iar din 2024, compania comercializează gaze naturale clienților non-casnici din Bulgaria prin filiala sa locală.
Societatea a înregistrat un profit net de 2,08 mld. lei în S1/2025, în scădere cu 21% față de aceeași perioadă de anul trecut. Acțiunile SNP sunt pe plus cu 20% în ultimul an, la o capitalizare de 54 mld. lei.