Bursa de la București, de aproape patru ori peste Wall Street: Indicele dividendelor BET-TR denominat în dolari a crescut cu peste 60% în 2025, față de 17,6% pentru indicele american S&P 500 TR
De la începutul anului până în prezent, BET-TR a crescut cu 60,5% dacă luăm în calcul varianta denominată în dolari americani a indicelui care conține cele mai lichide 20 de companii listate la Bursa de Valori București și dividendele distribuie…
De la începutul anului până în prezent, BET-TR a crescut cu 60,5% dacă luăm în calcul varianta denominată în dolari americani a indicelui care conține cele mai lichide 20 de companii listate la Bursa de Valori București și dividendele distribuie de acestea. În aceeași perioadă, S&P 500 TR, indicele de referință al Bursei din New York care reflectă și randamentele dividendelor atribuite investitorilor, a crescut cu 17,6%, deci aproape de patru ori mai puțin decât piața locală.
În 2025, Wall Street-ul a traversat un an de contradicții și adaptări, într‑un context în care piețele au încercat să înghită atât evoluțiile economice interne, cât și șocurile externe. Primele luni au adus presiuni puternice pe indici după anunțurile privind tarifele comerciale ale președintelui Donald Trump, care au stârnit temeri legate de un război comercial și au pus sub semnul întrebării perspectivele de creștere pentru companii – S&P 500 a picat semnificativ în aprilie din cauza incertitudinii legate de aceste taxe vamale și de reacțiile partenerilor comerciali.
Pe de altă parte, economia americană și rezultatele din mediul corporate au arătat reziliență în multe sectoare, iar unele companii tehnologice au continuat să genereze profituri solide, ceea ce a dat un impuls burselor și a ajutat indicii principali să își revină după momentele mai tensionate. Investitorii au rămas prudenți, dar au găsit și motive de optimism, mai ales atunci când negocierile comerciale păreau să reducă tensiunile și datele economice s‑au dovedit mai bune decât așteptările pieței, conducând la serii de creșteri pentru indicii principali.
În paralel, Bursa de Valori București a traversat un an intens, cu evoluții marcate de reveniri după perioade de incertitudine politică și tensiuni externe. Stabilitatea după alegeri a redus temerile investitorilor, în timp ce popularizarea conceptului de investiție a atras numeroși participanți noi pe piață.
Indicii au fost susținuți de evoluția companiilor mari, precum Transgaz (TGN), Romgaz (SNG), Transelectrica (TEL), OMV Petrom (SNP) și Banca Transilvania (TLV), ale căror rezultate financiare solide și dividende distribuite, reinvestite de investitori, au contribuit la dinamica pozitivă a pieței.
Pe lângă performanțele companiilor mari, evoluția a fost susținută de stabilitatea pieței valutare, de fluxurile de capital străin și de interesul investitorilor pentru sectoare considerate defensive, cum sunt energia și utilitățile, dar și de dorința de a se proteja împotriva inflației ridicate din România, cea mai mare din Uniunea Europeană.
„Cred că vom avea încă un prag de inflație la început de an. Pe piață, nu mă aștept la evoluția pe care am avut-o anul acesta, este greu de realizat un randament de peste 50% pe BET-TR (în lei – n.r.), cum avem în momentul de față”, spune Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare al casei de brokeraj Goldring.