Bursă. ANAF cere falimentul companiei din construcții Raiko, listată în 2021 la o evaluare de 19,9 mil. lei. Acum compania are 1,6 mil. lei capitalizare și este suspendată de la tranzacționare
Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania (simbol bursier RKOT), companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și suspendată de la tranzacționare pentru nerespectarea obligațiilor de raportare, care în trei ani de la listare a pierdut 90% din valoare, figurează pe Portalul Instanțelor de Judecată (PIJ) cu o cerere de deschidere a procedurii falimentului din partea creditor…
Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania (simbol bursier RKOT), companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și suspendată de la tranzacționare pentru nerespectarea obligațiilor de raportare, care în trei ani de la listare a pierdut 90% din valoare, figurează pe Portalul Instanțelor de Judecată (PIJ) cu o cerere de deschidere a procedurii falimentului din partea creditorului ANAF.
Dosarul a fost înregistrat în mai 2024, iar în septembrie Tribunalul Cluj a amânat cauza. Următorul termen de judecată este pe 25 octombrie 2024. Aceasta este prima companie care a listat acțiuni la bursă în valul din 2021 care întâmpină dificultăți financiare. Reprezentanții companiei nu au putut fi contactați de ZF.
Tot pe PIJ se pot găsi trei dosare deschise pe numele fondatorului Tomasz Kurcin, care în februarie-octombrie 2022 și-a vândut participația de 18,34% fără a anunța investitorii prin rapoarte curente. Acesta a spus că lipsa raportărilor a fost cauzată de neînțelegerea cu privire la obligațiile de raportare și că intenționează să răscumpere acțiunile și să revină la participația anterioară. „Prin vânzarea acțiunilor, Tomasz Kurcin a obținut venituri de 693.876 lei, dintre care 691.673 lei au fost dați sub formă de împrumut fără dobândă pe o durată de 4 ani companiei RAIKO TRANSILVANIA, pentru a ajuta cashflowul afectat de pierderea clienților din Rusia și Ucraina, dar și de problemele din lanțul de aprovizionare”, transmitea Raiko Transilvania la BVB în decembrie 2022.
Potrivit Ghidului extins pentru listarea pe piața AeRO al Bursei de Valori București, nerespectarea obligațiilor de raportare atrage includerea în Lista Specială de Monitorizare și pierderea încrederii din partea investitorilor. De altfel, se presupune că înainte de listare a fost derulat un training pentru emitent în legătură cu obligațiile ce-i revin ca societate listată.
Principalele evenimente importante apărute în activitatea emitentului care pot duce la modificări ale prețului instrumentelor financiare, numite informații privilegiate, se face către Autoritatea de Supraveghere Financiară și Bursa de Valori București nu mai târziu de 24 de ore de la producerea respectivelor evenimente sau de la data la care respectiva informație este adusă la cunostința emitentului. La BVB, Raiko are publicate mai multe avertismente și amenzi de la supraveghetorul pieței. „Tomasz Kurcin știa de problemele companiei și și-a vândut toate acțiunile fără să raporteze. A încasat sute de mii de euro și a fost sancționat cu amenda maximă permisă de lege: 15.000 lei!
Având în vedere numărul de procese din România, nu îmi fac iluzii că va plăti ceva. Probabil și-a mutat bunurile de mult timp”, spune pentru ZF Marius Alexe, investitor care inițial a cumpărat 35% din acțiunile Raiko, deținere pe care ulterior și-a diminuat-o. La momentul în care Tomasz Kurcin a anunțat toate tranzacțiile, în nu mai puțin de 46 de pagini, acesta mai avea 350 de acțiuni RKOT, dar și pachetul majoritar de 51,28% din Tax & Capital Advisors SRL, societatea care deține 35% din acțiunile RKOT. Marius Alexe a decis să își vândă atunci și restul de 5% din acțiuni.
„Încă figurez ca acționar la Registrul Comerțului, chiar cu 35%, ceea ce îmi creează anumite probleme. O mulțime de persoane au avizat listarea, dar nimeni nu a verificat dacă Actul Constitutiv este conform cu regulile bursei, care specifică faptul că lista acționarilor trebuie să fie gestionată de Depozitarul Central”, explică investitorul. Listarea Raiko Transilvania pe piața AeRO a Bursei de Valori București a fost întârziată, iar banii investitorilor au rămas blocați pentru aproape doi ani. Compania a atras într-un plasament privat care urma să preceadă listarea aproximativ 1 mil. lei, iar Tomas Kurcin a decis să deruleze un nou plasament privat pentru a atrage încă 600.000 de lei.
Atunci reprezentanții companiei anunțau că fondul polonez de investiții de tip pre-IPO Carpathia Capital, listat pe piața AeRO și cu focus pe IMM-urile din România, care a investit anterior în Bittnet și MedLife, va finanța compania, lucru care nu s-a întâmplat. Raiko a fost adusă pe bursă de TradeVille în aprilie 2021 la o evaluare anticipată de 4 mil. lei. În prima ședință de tranzacționare, acțiunile au crescut cu 361% față de prețul din plasamentul privat, iar capitalizarea a urcat de aproape patru ori, la 19,9 mil. lei, pe tranzacții de 1,5 mil. lei. Astăzi, compania este evaluată de investitori la doar 1,6 mil. lei. Pe de altă parte, Cristian șpan, fost CEO al companiei între noiembrie 2020 și decembrie 2022 și martorul-denunțător din dosarul în care primarul băimărean Cătălin Cherecheș a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, a fost condamnat la rândul său în primă fază procesuală la doi ani de închisoare cu suspendare pentru obținere ilegală de fonduri în formă continuată, însă a scăpat de condamnarea penală la fel ca și Cherecheș.
Curtea de Apel Cluj a admis ulterior apelul lui șpan, desființând hotărârea penală de la Zalău și declarând încetarea procesului penal pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale. Totuși, a menținut celelalte decizii, adică plata sumei de 133.800 de lei către municipiul Baia Mare plus dobânda de referință, respectiv sechestru și poprire pe bunuri ale acestuia până la concurența sumei de 155.800 de lei. La acestea s-au adăugat cheltuieli de judecată de 22.000 de lei. „Raiko este încă o demonstrație clară a faptului că investitorii nu sunt protejați. Avem și alte cazuri recente în care investitorii susțin că există suspiciuni, de exemplu, Vivre Deco și Alser Forest. S-a schimbat ceva de atunci? Nu! Așa că, cel mai probabil, vom continua să vedem astfel de situații în viitor”, mai spune Marius Alexe.