Burleanu susține că nu a solicitat bani de la Ministerul Tineretului și Sportului. REACȚIA MTS
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, susține, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că nu a solicitat fonduri de la MTS, deși, luni, într-o conferință de presă, reprezentanții ministerului au anunțat că federația de fotbal va primi aproximativ un milion de euro în 2015.
“Am spus de la bun început: vom atrage toate fondurile și finanțările pe care Federația Română de Fotbal le poate accesa. E mai mult decât o promisiune făcută membrilor afiliați și iubitorilor fotbalului, pentru mine e o obligație care ține de managementul performant. Asta pentru că nu există bani de care dezvoltarea fotbalului românesc să se poată lipsi. Însă, cel puțin până acum, am decis să nu solicităm finanțare de la Ministerul Tineretului și Sportului. Totodată, în dezvoltarea centrelor regionale de excelență am decis să ne bazăm exclusiv pe sprijinul autorităților locale și investiții din mediul privat, fără o implicare financiară din partea statului”, a menționat Burleanu.
Carmen Tocală: Solicitările de finațare ale FRF sunt înregistrate în noiembrie
Secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că FRF a formulat două solicitări de finanțare de la bugetul de stat, care au fost înregistrate în luna noiembrie, deși președintele federației, Răzvan Burleanu, neagă faptul că ar fi cerut bani publici.
“Solicitările de finanțare sunt înregistrate în luna noiembrie. Acum, dacă le susțin sau nu, nu știu, pentru că din noiembrie nu am mai vorbit cu dânșii. Dar atunci s-au înregistrat toate solicitările. Poate că au vrut în 2014 și s-au răzgândit, dar în orice caz în noiembrie a fost înregistrată solicitarea și eu am fost chiar și am discutat cu dânșii la federație. Domnul Chivorchian este semnatar, sigur își amintește, am vorbit în nenumărate rânduri cu dânsul. Au fost două solicitări. Deci în măsura în care au nevoie, noi avem toată deschiderea să-i finanțăm. Dacă vor sau nu vor asta nu știu”, a declarat Tocală.
FRF va primi o alocație financiară de aproximativ un milion de euro de la MTS pentru pregătirea loturilor de copii și juniori în 2015, fiind pentru prima oară când federația de fotbal a solicitat fonduri de la bugetul de stat, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat, Carmen Tocală.
“Este firesc ca pentru loturile naționale de tineret și juniori să fie atribuită o sumă. Pentru loturile naționale de seniori au niște condiții stabilite de forul conducător și noi nu putem aloca sume decât în limita HG-ului. Dar pentru loturile mici se poate. Sunt peste 23.000 de sportivi legitimați la fotbal, deci trebuie să el dăm și lor. Chiar dacă lumea nu agreează. Dar vorbim numai despre activitatea de tineret și juniori, părinții nu mai pot suporta cheltuielile. Acolo trebuie să umblăm noi. Am agreat cu domnul Burleanu, cu domnul Chivorchian un plan, până se reglementează situația cu Loteria, să-i ajutăm într-un fel. Nu sunt condiționați de anumite calificări, nu intră în prima grupă valorică, intră în a doua grupă valorică la finanțare, la jocurile sportive. Comparativ cu toate jocurile sportive, vor primi o finațare de 4-5 milioane de lei. Toate se situază în jurul acestei sume. Handbalul are ceva mai mult, dar a avut un campionat european. Eu cred că 4-5 milioane de lei înseamnă un ajutor pentru federație”, a declarat Tocală, pentru MEDIAFAX, la finalul conferinței de presă în cadrul căreia a fost prezentat Raportul de Activitate al MTS pe anul 2014.
Federația Română de Fotbal va fi obligată să cheltuie sumele provenite de la bugetul de stat în anumite condiți. “Trebuie să cheltuiască aceste sume în condițiile noastre însă, nu în hoteluri de 5 stele, noi stă în hoteluri de 3 stele, pentru că așa prevede legea. Transportul se face la economic, nu la business, sunt niște criterii care trebuie respectate. Dar trebuie ajutați, joacă pentru România. Aveau banii de la Loterie, dar nu mai au acei bani din 2009, de unde au ei venituri proprii să susțină juniorii? Atunci am spus să-i ajutăm, dar la fel ca la celelalte jocuri sportive”, a menționat Tocală.
Secretarul de stat pentru activitățile de sport din cadrul MTS, Carmen Tocală, a afirmat că FRF a ratat posibilitatea înscrierii în programul Pierre de Coubertin cu câteva ore. “Îmi pare rău că nu au intrat în prograul Pierre de Coubertain. Au venit seara și nu era nimeni. Au avut o depășire de câteva ore, asta este. Ei nu știau că la noi la registratură se lucrează până la ora 17.00. Nu a fost înregistrat actul, ar fi fost benefic pentru ei, pentru selecția la nivel de juniori. Au o mulțime de copii nelegitimați, i-ar fi ajutat”, a mai spus Tocală.
Programul Pierre de Coubertin are ca obiectiv strategic sprijinirea și dezvoltarea programelor sportive propuse de federațiile sportive naționale pentru acțiuni de selecție, pregătire și realizare de competiții ale copiilor și ale persoanelor cu dizabilități, în vederea obținerii de performeri.