Home Actualitate Burleanu spune că va nominaliza un nou s...
Actualitate

Burleanu spune că va nominaliza un nou secretar general în luna august

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că în luna august va nominaliza un nou secretar general în locul lui Gheorghe Chivorchian, suspendat din funcție ca urmare a dosarului în care este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timișoara.

Burleanu a menționat că a informat Comitetul Executiv referitor la preluarea atribuțiilor de secretar general până la nominalizare. “Nu s-a ridicat acest subiect (n.r. – suspendarea secretarului general Gheorghe Chivorchian) în Comitetul Executiv, a fost doar o intervenție a mea referitor la această situație și că toate atribuțiile de secretar general începând de marți (n.r. – 30 iunie) au fost preluate de mine. Nu e o decizie luată în privința duratei preluării atribuțiilor de secretar general. Ele vor fi preluate până la nominalizarea noului secretar general. Probabil că în luna august se va face nominalizarea. Încă nu e nicio propunere, e prematur azi să mă fi gândit deja, pentru că au fost lucruri de organizat în această perioadă”, a spus Burleanu într-o conferință de presă.

El a explicat că suspendarea lui Gheorghe Chivorchian este cea mai bună soluție pentru ca FRF să nu fie amestecată în astfel de procese. “Vorbim despre o autosuspendare. Eu cred că această autosuspendare este situația cea mai bună pentru tot acest proiect al fotbalului românesc pe care l-am început. Nu ne putem permite ca FRF să fie amestecată în alte procese precum acesta. Țin să menționez însă că domnul Chivorchian nu este implicat într-o situație care să priveasă în mod direct FRF. Vorbim despre niște acuzații pentru niște presupuse fapte din perioada în care domnul Chivorchian conducea clubul din Timișoara. Deci nu vorbim de o activitate făcută din postura de oficial al FRF”, a precizat președintele.

Întrebat dacă UEFA a solicitat informații privind dosarul în care este implicat secretarul general al FRF, Burleanu a răspuns: “Nu am avut nicio solicitare de informații dintre UEFA despre această speță. Se știe foarte bine că nu este o decizie definitivă în acest dosar, pentru că dacă era așa cu siguranță altfel ar fi stat lucrurile și în ceea ce privește reacția UEFA. Eu nu regret, absolut deloc. Mai mult decât atât, vreau să fim foarte fermi în ceea ce privește acest parcurs al integrității pe care eu mi ml-am asumat”.

La 30 iunie, secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a fost suspendat din funcție de președintele Răzvan Burleanu, la solicitarea sa, ca urmare a dosarului în care este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timișoara.

Atribuțiile funcției de secretar general al Federației Române de Fotbal au fost preluate temporar de președintele Răzvan Burleanu.

Gheorghe Chivorchian, fost director executiv al grupării FC Timișoara, în prezent secretar general al FRF, a fost pus sub acuzare de DNA Timișoara în dosarul finanțării echipei de către Consiliul Județean Timiș, acesta fiind cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu.

Acuzațiile care i se aduc lui Chivorchian fac parte din dosarul finanțării echipei de fotbal Poli Timișoara de către Consiliul Județean Timiș, în perioada în care clubul de fotbal îi aparținea omului de afaceri Marian Iancu.

“În cursul anului 2008, angajați din cadrul Consiliului Județean Timiș, cu știință, au întreprins demersurile necesare pentru alocarea unor sume de bani în vederea susținerii echipei de fotbal ce aparținea S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A. Concret, aceștia au avizat, cu încălcarea dispozițiilor legale, o hotărâre a Consiliului Județean Timiș și au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare a echipei la competițiile de club UEFA”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit sursei citate, în baza acestor documente și încălcând legea, au fost acordate societății conduse la acea vreme de Marian Iancu mai multe sume de bani, totalizând peste un milion de euro, în condițiile în care societatea avea înregistrate restanțe la plata obligațiilor către bugetul de stat, dar și către finanțatorul Consiliul Județean Timiș.

Astfel, suma de un milion de euro este considerată prejudiciu adus CJ Timiș.

“Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, după aprobarea finanțării, în scopul întocmirii și efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajații Consiliul Județean Timiș a sumelor de bani virate către firma respectivă, Chivorchian Haic Gheorghe, pentru a sprijini activitatea infracțională a angajaților respectivi, a prezentat și depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimați la clubul de fotbal respectiv”, se mai arată în comunicat.

De fapt, potrivit aceleiași surse, banii au fost utilizați de către societatea comercială în alte scopuri, respectiv pentru “plata datoriilor și penalităților anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere și întreținere a stadionului Dan Păltinișanu aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș și închiriat echipei de fotbal, precum și pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice etc”, se mai arată în același comunicat.

Gheorghe Chivorchian a fost chemat, sâmbătă, la sediul DNA Timișoara pentru a i se aduce la cunoștință toate aceste acuzații.

În același dosar, este cercetat și fostul președinte al Consiliului Județean Timiș Constantin Ostaficiuc.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună