Bun venit in Anul iepurelui!
Iepurele despre care vom vorbi nu este de metal (precum in calendarul chinezesc), ci din carne, oase si blanita. Cum s-a catarat el in titlul unui roman-cult in tarile nordice, un roman devenit, ulterior, si un bestseller international? Simplu: printr-un accident. Mai precis, un accident de masina.
Eroul cartii, Vatanen, este jurnalist la un ziar din Helsinki. Un individ blajin si fara mari drame existentiale, care isi face sarguincios, dar plictisit meseria. Plecat pentru un reportaj in provincie, impreuna cu un coleg fotograf, loveste cu masina, in plina pustietate, un iepure, iepurele nostru titular. Plecat pe urmele lui, il gaseste, ii ingrijeste labuta zdrobita si se ataseaza de el intr-atat, incat hotaraste, sub imperiul unei decizii aparent nesabuite, sa-si abandoneze nu doar colegul, ci toata viata lui anterioara. Adica nevasta (o femeie artagoasa si acra, care, pe deasupra, il mai si inselase), prietenii, casa si slujba calduta din capitala finlandeza. Fara regrete, dar si fara mari sperante de viitor, Vatanen isi vinde, telefonic, barca cu panze acostata intr-un fiord si, cu banii primiti la sediul unei banci din provincie, porneste intr-o veritabila odisee ecologista spre Cercul Polar, insotit de iepurasul vatamat.
Cuplul om-iepure starneste hazul si rascoleste, intr-o maniera
cu totul neobisnuita, resursele de tandrete ale cititorilor. Caci
ce poate fi mai induiosator decat grija pe care si-o poarta unul
altuia, maniera aproape stiintifica in care ziaristul hraneste
animalul si felul cum animalul ii da omului tarcoale dupa fiecare
scurta disparitie? Tandemul, in ciuda a tot soiul de oprelisti (o
arestare la sediul politiei rurale, o urmarire ca-n filme, dupa ce
a trecut fraudulos granita cu URSS, incendiul unei paduri) isi
urmeaza impacat periplul spre niciunde si intalneste o galerie
absolut fermecatoare de personaje (un doctor dus cu pluta, un
buldozerist sinucigas, o pseudo-avocata, un fost politist paranoic
si multi, multi altii, care mai de care mai nazdravani). Oriunde
ajunge, Vatanen gaseste adapost, ba chiar si cate o slujba
temporara, este intampinat cu solicitudine, se apropie hamesit de
miracolul naturii si pare, in ciuda atmosferei suprarealiste prin
care inoata, ca poate in sfarsit respira liber. Toate astea
datorita, evident, micutului iepure schiop.
Arto Paasilinna, “Anul iepurelui”, Editura Humanitas Fiction,
Bucuresti, 2010