Bullying-ul, interzis prin legea educației
Senatul a votat, în unanimitate, modificarea Legii educației naționale nr.1/2011, care va defini, preveni și interzice violența psihologică, adică bullying-ul, în spațiile destinate educației, precum școlile și grădinițele.
Demersurile Asociației Părinților Isteți și Itsy Bitsy FM, coodonatori ai campaniei de prevenire a bullying-ului, încă din 2017, au fost sprijinite de deputații Andrei Pop și Petre Florin Manole, care au depus în mai 2018 în Parlament, inițiative legislative care vizează reglementarea bullying-ului, ca violență psihologică.
Legea Educației, modificată ieri în Parlament definește ca violența psihologică-bullyingul, care este acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale si/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, în mod constant și repetat, care implică un dezechilibru de putere, care are drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale. În modificarea legii educației este prevazută și posibilitatea ca cei implicați în acțiuni de bullying, atât agresorii, cât și victimele, să beneficieze de asistență și evaluare psihologică.
Efectele bullying-ului sunt dezastruase în dezvoltarea copiilor, atât emoțional cât și educațional. Copiii care joacă orice rol în episoade de bullying – victime, agresori sau martori pot experimenta scăderea încrederii în sine, depresia, abandonul școlar, scăderea rezultatelor la învățătură, ajungându-se uneori și la sinucideri.
“Am pornit această campanie strategică națională de conștinetizare, prevenire și intervenție în caz de bullying în urmă cu un an, ca urmare a datelor îngrijorătoare în materie de bullying în România. Dar mai ales din cauza mesajelor primite de la copii, care se simt singuri, neajutați și neînțeleși de adulți în fața înjurăturilor, agresiunilor emoționale sau fizice, poreclelor dureroase, luptelor de putere la care sunt supuși în mod repetat în mediul școlar ne-au impresionat și ne-au mobilizat să acționăm. Mă bucur mult ca vocea copiilor s-a făcut auzită și de această dată și bullyingul este reglementat. Acum urmează să învățăm să depistăm și să prevenim bullying-ul în rândul copiilor.” declară Nadia Tătaru, cofondatoare a Itsy Bitsy FM și președinta Asociației Părinților Isteți, inițiatoare a campaniei naționale de prevenire a bullying-ului.