Bulgaria și România vor adera la spațiul Schengen în 2012, în două etape
Oficialii UE, reuniți duminică la Bruxelles, au stabilit că Bulgaria și România vor adera la spațiul Schengen în 2012 în două etape – prima în martie, a doua în iulie, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov, citat de Novinite.
“Până la sfârșitul anului în curs trebuie găsită o soluție care să asigure aderarea în 2012 a Bulgariei și a României, conform planului consemnat în protocolul reuniunii la vârf a UE de la Bruxelles, la cererea expresă a lui Herman van Rompuy, președintele Consiliului European”, a spus Borisov, prezent la summitul european.
Etapa din martie va însemna aderarea la spațiul Schengen prin deschiderea granițelor aeriene și navale, iar cea din iulie va însemna și deschiderea granițelor terestre.
“Bulgaria este cu siguranță pregătită pentru aderarea la spațiul Schengen, ca și România, așa încât niciunul dintre statele membre nu a ridicat nicio obiecție”, a precizat premierul bulgar.
Aderarea celor două țări era planificată pentru primăvara lui 2011, însă Franța și Germania s-au opus, pe motiv că Bulgaria și România trebuie să-și rezolve problemele legate de corupție și crimă organizată. În septembrie, opozanților li s-au adăugat Finlanda și Olanda.