Bulă nu are cont pe Facebook

Și, chiar dacă siturile cu bancuri care umplu spațiul româneasc al internetului au categorie separata cu Bulă, personajul pare să fi ieșit din atenția publică. Iar eu îl vreau înapoi; Bulă nu a vorbit niciodată romgleză, a fost mai anticomunist decât mulți revoluționari de astăzi și mi s-a părut mereu un personaj logic, cu replici de bun simț, fie ele cât de parșive sau fără perdea. Nu cred că vreun politician din ziua de astăzi l-ar fi păcălit pe Bulă cu oareșce promisiuni, și nu cred că s-ar fi lăsat cumpărat cu găleți, zahăr sau rachiu. Sincer mioritic, Bulă a fost un sprijin pentru români în cele mai grele vremuri și cred că ne-ar fi ajutat, cu atât mai mult, astazi. Iar astazi nu l-am gasit nici pe Facebook, unde pare a se refugia toata lumea – o să mă fac că n-am văzut niște profitori bolborosiți care încercau să se asocieze cu marele nume.

Serios acum, cum să fie limba română cool, dacă nu-i adăugăm umorul, înțelepciunea, trăinicia lui Bulă? (și sper să nu se găsească vreun nefericit care să mă atenționeze în privința folosirii lui “cool” în contextul dat). El nu a fost niciodată șef, politician, politruc sau supus; dacă vrem să fim la fel, poate că ar trebui să încercăm să-i semănăm. Demersul minunat al colegilor mei de a regăsi limba română, de a propune texte, oameni, idei și cuvinte ar trebui completat de fiecare dintre noi, zi de zi, cu acțiuni potrivite păstrării unei identități naționale.

Asta poate suna pretențios și prețios, dar în mintea mea nu-i așa și o să explic în continuare ce și cum, folosind niște texte mai noi sau mai vechi.

Emblematic este pentru România personajul de tip “eu sunt prea deștept/ocupat/grăbit/leneș și nu-mi mai pasă de limba română” cu extinderea firească, dacă îi atragi atenția cuiva: “…care-i problema ta?! bine că esti tu deștept!…” în materie de scris și exprimare publică, pe internet dar și în emisiuni de televiziune sau la radio. {i nu este vorba aici de rigoare nătângă, pentru că îmi place să cred că sunt colocvial și neaoș și îmi plac jocurile de cuvinte, ba știu și aprob până și chestia aceea cu “limba cea dinamică și vie, care se schimbă și se adaptează”. Dar există, cred, niște limite, elastice, personale, dar limite: găsesc, pentru vorbirea curentă, mult mai firească exprimarea cu “download” dacât cu “descărcat”, dar nefirească folosirea lui “a aplica” pentru o slujbă, în locul lui “a solicita”; “aplicați aici” înseamnă, în imaginația mea, un ins uns cu clei care încearcă să se lipească de perete.

Un alt presonaj emblematic este Persoana Importantă. Persoana Importantă este prea ocupată, pentru că a fi Important îți mănâncă o groază de timp și energie, astfel  încât relaționează cu tine cu juma de gură și cu emisfera nededicată, așa că ia orice metaforă sau glumița pe care o emiți într-un mod cât se poate de concret, drept dovadă de oarece idioțenie și răspunde ca atare – îngăduitor-condescendent și fără să zică nimic, că oricum par să nu pricep. Ba își îngăduie și Dumnealui o glumiță, pe care în fraza următoare mi-o și explică, să nu se irosească cumva. Este o chestie care în general nu mă deranjează foarte rău, ba chiar mă amuză un pic, pentru că activitatea de a trata condescendent/explica poantele/bate câmpii presupun că implică un mai mare consum de Creier Important decât a fi pur și simplu sincer/direct/amuzant/onest în răspunsuri. Dar răul e făcut.

Și vă mai propun cel mai urât cuvânt din limba română. Este “trudă”. Aici o să citez din mine, pentru că am mai scris despre asta; daca sunteți singur, pronunțați-l cu voce tare: truda. Daca sunteți în public, pronunțați-l tare și clar, în gând. Accentuați acum un pic r-ul – trrrruda. Are ceva de șmirghel, abraziv. Trrruda. E deja istovitor, nu? Eu, cel puțin, când îl pronunț așa am impresia că scad în înălțime. Trudă este atunci când celui ce face nu-i place ceea ce face; ori, la naiba, nu facem/faceți mult prea mulți asta?!