Home Actualitate Bugetul Arabiei Saudite intră în deficit...
Actualitate

Bugetul Arabiei Saudite intră în deficit pe măsură ce cheltuielile accelerează

Arabia Saudită a raportat un deficit de 2,91 miliarde de riali (770 milioane de dolari) în primul trimestru al anului, în condițiile în care guvernul a crescut cheltuielile cu salariile și proiectele de diversificare economică, conform Bloomberg. Veniturile guvernamentale au…

Bugetul Arabiei Saudite intră în deficit pe măsură ce cheltuielile accelerează
Bugetul Arabiei Saudite intră în deficit pe măsură ce cheltuielile accelerează · Foto: Business Magazin

Arabia Saudită a raportat un deficit de 2,91 miliarde de riali (770 milioane de dolari) în primul trimestru al anului, în condițiile în care guvernul a crescut cheltuielile cu salariile și proiectele de diversificare economică, conform Bloomberg.

Veniturile guvernamentale au crescut în primul trimestru, datorită creșterii veniturilor non-petroliere, dar au fost depășite de o creștere de aproape 30% a cheltuielilor, potrivit unui raport bugetar al Ministerului de Finanțe publicat duminică. Guvernul “menține o mare capacitate de a continua politica fiscală expansionistă și ia în considerare accelerarea proiectelor”, potrivit unei declarații separate pe site-ul oficial al agenției de presă saudite.

Veniturile din petrol au scăzut cu 3% în primele trei luni ale anului, până la 179 de miliarde de riali, din cauza scăderii prețurilor la țiței.

Veniturile non-petroliere, venituri asupra cărora guvernul s-a concentrat pe creșterea acestora, au crescut cu 9%. Acest lucru a fost determinat de încasările din impozitele pe venit, profit și câștiguri de capital, care au crescut cu 75%.

În timp ce Arabia Saudită preconizează un nou excedent bugetar în acest an, după ce creșterea prețurilor petrolului a ajutat bugetul să revină pe profit pentru prima dată în aproape un deceniu anul trecut, alți estimatori prevăd un deficit. Fondul Monetar Internațional a majorat prețul petrolului de care Arabia Saudită are nevoie pentru a-și echilibra bugetul în acest an la peste 80 de dolari pe baril. Regatul nu dezvăluie o ipoteză privind prețul petrolului în bugetul său.

Creditorul cu sediul la Washington estimează că regatul va înregistra un deficit bugetar de 1,1% din produsul intern brut în acest an, o opinie care nu se potrivește cu așteptările guvernului de a obține al doilea excedent consecutiv, estimat ultima dată la 16 miliarde de riali (4,3 miliarde de dolari).

Economia saudită a avut cea mai rapidă creștere din Grupul celor 20 anul trecut, dar s-a extins într-un ritm mai lent în primele trei luni ale acestui an, până la 3,9% față de 5,5% în trimestrul precedent, în condițiile în care sectorul petrolier a înregistrat cea mai mică rată de creștere din ultimul an, potrivit datelor preliminare publicate duminică de Autoritatea Generală pentru Statistică.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună