Home Actualitate Bucureștiul și 29 de județe, avertizate...
Actualitate

Bucureștiul și 29 de județe, avertizate cu cod galben de caniculă, miercuri și joi

Bucureștiul și 29 de județe vor fi, miercuri și joi, sub avertizare cod galben de caniculă, fiind anunțate temperaturi maxime de 35-38 de grade și disconfort termic accentuat.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, miercuri și joi, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și local în Transilvania și Moldova, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru aproape toată țara, cu excepția județelor Constanța, Tulcea, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava, Botoșani, Neamț și Iași.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună