Home Actualitate Bucureștiul a devenit mai ieftin pentru...
Actualitate

Bucureștiul a devenit mai ieftin pentru expați. Ce loc ocupă Capitala în clasamentul pe 2012

Bucureștiul se află pe locul 176 în topul celor mai scumpe 214 orașe din lume pentru expați, costul vieții din Capitală fiind mai redus anul acesta decât în 2011, când orașul ocupa poziția 152, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță în resurse umane Mercer.

Cel mai scump oraș din lume pentru expați în 2012 a devenit Tokyo (Japonia), care a urcat de pe poziția a doua ocupată în clasamentul de anul trecut. Tokyo a surclasat capitala statului african Angola, Luanda, care a trecut pe locul secund în acest an. Următoarele poziții sunt ocupate de Osaka (Japonia), Moscova (Rusia) și Geneva (Elveția), potrivit celui mai recent studiu privind costul vieții elaborat de Mercer.

La polul opus, Karachi (Pakistan) este cotat drept orașul cel mai puțin scump pentru expatriați la nivel mondial, cu costuri mai mici de o treime din cele înregistrate în Tokyo. Evenimentele mondiale recente, incluzând răsturnări economice și politice, au afectat locurile ocupate de multe regiuni prin fluctuații valutare, inflație și volatilitatea prețurilor la cazare.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună