București-Ilfov reprezintă regiunea din România cu cea mai mare rată de motorizare a populației
București și judetul Ilfov reprezintă împreună regiunea din România cu cea mai mare rată de motorizare a populatiei, media fiind de 640 de autoturisme la mia de locuitori,nivel apropiat de majoritatea regiunilor din Franța, Germania, Austria și Italia, potrivit datelor Eurostat aferente anului 2022.
Potrivit Ziarului Financiar, în restul României, situația este diferită însă, în centrul vestul și nord-vest ponderea variind de la 407 la 447 mașini la 1000 de locuitori, iar în est și sud de la 315 la 393 mașini.
Dintre cele 10 regiuni europene cu cea mai mică rată de motorizare, două sunt în România, patru în Grecia, două în Franța și câte una în Germania și Austria, respectiv zona metropolitană Berlin și cea a Vienei.
La polul opus, cel mai ridicat număr de mașini la mia de locuitor sunt în Italia: Valle d’Aosta are o medie de 2.339 autovehicule/1000 locuitori, Provincia Trento cu 1431/1000 și Bolzano cu 935/1000.
Dintre cele mai motorizate 10 regiuni din Europa, 6 erau în Italia și câte una în Finlanda, Grecia, Olanda și Cehia.
Numărul de mașini depinde de cele mai multe ori de condițiile economice ale regiunii, dar și de anumite circumstanțe specifice, cum ar fi reglementările în materie de taxare.
În ceea ce privește mașinile electrice, cel mai bine stăteau în 2022 regiuni din Olanda și Suedia, cu ponderi medii cuprinse între 6,6% și 12,8% din totalul mașinilor înmatriculate.
În top 10 al regiunilor, patru sunt din Olanda, patru din Suedia și câte una în Luxembourg și Austria.
În schimb, șapte regiuni din Grecia și câte una din Cehia, Polonia și Spania au zero la sută mașini electrice în totalul autoturismelor înmatriculate.
În România, zona București-Ilfov avea în urmă cu doi ani o pondere de 0,79% a mașinilor electrice, restul regiuniunilor variind de la 0,14% la 0,3%.