București, „for sale“: Hotelurile din Capitală sunt scoase la vânzare pe bandă rulantă. Toate hotelurile din orașe au un grad de ocupare de sub 20%. Industria riscă falimentul
♦ Pe imobiliare.ro, una dintre cele mai mari platforme de imobiliare din România, sunt 17 anunțuri cu privire la vânzarea unor hoteluri din București. Industria hotelieră din București este semnificativ afectată de efectele pandemiei, astfel că, în Capitală sunt cel…
♦ Pe imobiliare.ro, una dintre cele mai mari platforme de imobiliare din România, sunt 17 anunțuri cu privire la vânzarea unor hoteluri din București.
Industria hotelieră din București este semnificativ afectată de efectele pandemiei, astfel că, în Capitală sunt cel puțin 17 anunțuri de vânzare a unor hoteluri, conform datelor de pe site-ul imobiliare.ro, una dintre cele mai mari platforme de imobiliare din România. Prețurile hotelurilor ajung la câteva milioane de euro, cel mai scump fiind de 15 mil. euro și are o suprafață de 6.800 mp.
Un singur hotel are un preț sub un milion de euro care se află în zona Moșilor și are o suprafață de 125 mp și doar șapte camere, iar valoarea imobilului este de 180.000 euro.
Cel mai scump hotel scos la vânzare în București este unul situat în zona Unirii, are o suprafață de 6.800 mp și un număr de 106 camere.
„Înainte de COVID-19 și de a intra în renovare, hotelul avea un yield de 8% și un grad de ocupare de 80%. Renovarea hotelului a început în 2020, cu termen de finalizare în mai 2021. După finalizarea renovării și recompartimentării, hotelul va avea 101 camere, inclusiv junior și executive suites, un cocktail bar, un restaurant libanez, Boutique Chocolate Bar, steakhouse și două săli de conferință. Previziunile financiare, după finalizarea renovării, sunt de 9,5-10% yield“, se arată în anunțul publicat pe imobiliare.ro.
Tot în aceeași zonă a Capitalei se vinde un aparthotel de 50 de apartamente la suma de 8 milioane euro. Situat pe Bulevardul Unirii, aparthotelul are o suprafață de 4.668 mp.

Bucureștiul are cea mai dezvoltată infrastructură hotelieră din țară, cu o capacitate de cazare de peste 11.000 de camere în hoteluri, dintre care jumătate sunt clasificate la patru stele. Tot în București sunt și cele mai multe hoteluri de cinci stele, 10.
Totodată, multe hoteluri din București s-au axat pe turismul de business și pe evenimente, două domenii puternic lovite de criza pandemică care a restricționat pentru o perioadă circulația și organizarea de eveni-mente cu un nu-măr mai mare de persoane. Hotelurile din București au avut anul trecut în medie un grad de ocupare de 10-20% din capacitate, un nivel al încasărilor care nu poate suporta cheltuielile.
Hotelurile îndreptate către partea de evenimente au avut mult de pierdut în această perioadă, neavând posibilitatea de a se reorienta către un alt tip de business. Revenirea turismului de business este așteptată cu circa 1-2 ani mai târziu față de revenirea turismului de leisure.
Capitala este principalul pol de business din țară, dar și destinația care atrage cei mai mulți turiști străini, cei mai mulți vin în interes de afaceri. Ultimele date de la Statistică arată că Bucureștiul a atras 1,1 milioane de turiști străini anul trecut, din totalul de 2 milioane de turiști care au ajuns în România, conform datelor de la Institutul Național de Statistică. Peste 40% din numărul străinilor care s-au cazat în unitățile turistice din România au ales Bucureștiul.
Totodată, cele mai mari companii hoteliere din București după cifra de afaceri sunt și cele mai mari companii hoteliere la nivel național. Ana Hotels și Continental Hotels se află în top cinci cele mai mari companii hoteliere din România.
„Toate hotelurile din orașe au un grad de ocupare de sub 20%, cu 20% vorbim de pierderi, iar de la 1 ianuarie au început băncile să trimită scrisori cum că scot activele la vânzare. Doar nouă luni au putut fi amânate ratele, iar noi ne aflăm în criză de aproape 11 luni. Dacă promisiunile făcute de autorități nu se onorează, industria va intra în faliment“, a spus recent Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, care a făcut un apel către autorități pentru sprijinirea industriei de turism din România.
miruna.diaconu@zf.ro