BREAKING: Ziarul Financiar a trimis solicitări către ASF, BNR, ANAF, Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, SRI și SIE să răspundă dacă au avut vreun demers privind ce se întâmplă la City Insurance
Până acum, doar Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a răspuns solicitării ZF, în care explică modul prin care instituția poate acționa și în ce condiții. Astfel, “ Biroul de presă al Oficiului Național de Prevenire și…
Până acum, doar Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a răspuns solicitării ZF, în care explică modul prin care instituția poate acționa și în ce condiții.
Astfel, “ Biroul de presă al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, este abilitat să comunice următoarele: Conform preved Conform prevederilor art. 39, alin (21), litera b), din Legea nr. 129/2019 Oficiul efectuează analiza tranzacțiilor suspecte: la sesizarea oricăreia dintre persoanele prevăzute la art. 5; din oficiu, când ia cunoștință pe orice cale despre o tranzacție suspectă. Oficiul analizează ,și prelucrează informațiile, iar atunci când se constată existența unor indicii de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, informează de îndată Parchetul de pe lânqă înalta Curte de Casație si Justitie. Oficiul informează de îndată Serviciul Român de Informatii cu privire la suspiciuni de finanțare a terorismului. Oficiul informează orqanele de urmărire penală cu privire la indicii de săvârșire a altor infractiuni decât cele de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. Oficiul poate transmite din proprie initiativă, informații autoritătilor competente sau institutiilor publice cu privire la situații de neconformitate a entităților raportoare, precum și la aspecte relevante în domeniul de activitate al acestora”, au transmis reprezentanții instituției în urma solicitării ZF.
În același timp, Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor mai poate solicita entităților raportoare, autorităților sau instituțiilor publice sau private datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor stabilite de lege. Datele și informațiile solicitate sunt transmise Oficiului exclusiv în format electronic și sunt prelucrate și utilizate în cadrul Oficiului în regim de confidențialitate, cu respectarea măsurilor de securitate ale prelucrărilor de date cu caracter personal.
În final, instituția a mai menționat faptul că autoritatea competenta care supravegheză și controlează, în mod exclusiv, modul de aplicare a prevederilor Legii nr.129/2019 în domeniul pieței financiare este Autoritatea de Supraveghere Financiară, care deține și atrubuții de serviciu specifice privind supravegherea prudențială a pieței asigurărilor.
Mișu Negrițoiu, fostul președinte al ASF în perioada 2014-2016, a spus recent pentru ZF că societatetea City Insurance a avut aceleași probleme pe care le are în prezent și în anul 2016, iar pe lângă măsurile luate de către ASF privind planul de redresare al companiei, s-a impus și limitarea ponderii polițelor RCA la 75% din volumul anului anterior. Cu toate acestea, City Insurance nu a respectat niciodată această măsură.
După revocarea lui Mișu Negrițoiu în anul 2016, Cornel Coca Constantinescu, vicepreședinte al ASF la acea vreme, a preluat conducerea, după cum a confirmat fostul președinte al ASF pentru ZF.
Contactat de ZF, Cornel Constantinescu nu a oferit detalii privind perioada în care a fost vicepreședinte al ASF și a sugerat ca întrebările să fie adresate Autorității de Supraveghere, instituția fiind cea mai îndreptățită să ofere răspunsurile necesare, mai ales privind conducătorii pe care i-a avut.
ASF nu a răspuns până acum solicitărilor ZF și nici nu a oferit detalii sau informații suplimentare, după ce a anunțat că City Insurance nu a reușit să asigure suma de 150 mil. euro în cont pentru restabilirea cerințelor minime de capital.
În urmă cu o săptămână, ASF a anunțat că fondul olandez I3CP, acționarul care a preluat tot pachetul de acțiuni de la Vivendi Internațional, fostul acționar majoritar al City Insurance, nu a reușit să aducă suma de 150 mil. euro pentru restabilirea capitalului minim necesar al companiei, iar ASF a rămas să ia o decizie privind asigurătorul, în conformitate cu prevederile legale. Ulterior, fondul olandez și-a confirmat hotărârea de a veni cu capitalul pentru City Insurance, susținând că a trimis toate documentele autorităților. Până în prezent, ASF nu a anunțat nicio decizie în acest sens. Între timp, asigurătorul subscrie în continuare polițe RCA prin intermediul brokerilor.
City Insurance este în continuare liderul pieței asigurărilor, cu subscrieri de 648,6 mil. lei la finalul primelor trei luni din 2021, cu 20,1% mai mult față de perioada similară a anului trecut. În 2020, compania ajunsese la subscrieri de 2,3 mld. lei, aproape de pragul de 500 mil. euro.