Home›Actualitate›BREAKING Un tren cu cinci vagoane a dera...
Actualitate
BREAKING Un tren cu cinci vagoane a deraiat în județul Hunedoara
Traficul feroviar între stațiile Zam și Câmpuri Surduc, din județul Hunedoara, se desfășoară, joi, doar pe un fir, din cauza deraierii unui tren privat, cu cinci vagoane.
BREAKING Un tren cu cinci vagoane a deraiat în județul Hunedoara · Foto: Business Magazin
Potrivit CFR, trenul de marfă aparține operatorului privat DB Cargo Rail România, care are în compunere 20 de vagoane și circula în tranzit pe relația Curtici – Giurgiu Nord.
„La fața locului echipele de intervenție feroviară ale Regionalei CF Timișoara vor acționa pentru repunerea pe șină a vagoanelor cu un tren de ajutor cu vinciuri, care va fi îndrumat din stația Simeria”, a declarat Oana Brânzat, purtătorul de cuvânt al CFR.
Cauzele accidentului feroviar vor fi stabilite de comisia de anchetă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro