BREAKING NEWS. România a obținut cinci medalii de aur și o medalie de argint la Olimpiada Internațională de Matematică din Japonia
România a obținut cinci medalii de aur și o medalie de argint la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba, Japonia, a anunțat Fundația Upper Education. „Echipa României strălucește din nou la Olimpiada Internațională de Matematică! Și nu oricum, ci cu…
România a obținut cinci medalii de aur și o medalie de argint la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba, Japonia, a anunțat Fundația Upper Education.
„Echipa României strălucește din nou la Olimpiada Internațională de Matematică! Și nu oricum, ci cu 5 medalii de aur și o medalie de argint! Dacă anul trecut ne-au surprins cu un rezultat cum doar puteam visa și cum nu mai avusese România în ultimii 23 de ani, anul acesta echipa României ne copleșește din nou: perfect score pentru incredibilul David Anghel, care a avut un an excepțional – locul 1 la RMM, locul 1 la BMO, și acum locul 1 la IMO. Noul intrat în echipă, Pavel Ciurea, obține din start medalie de AUR, la prima sa participare”, au scris reprezentanții Fundației Upper Education pe un site de socializare.
Astfel, ei spun că România a obținut locul 4 în lume, din 112 țări participante, după China, SUA și Coreea, precum și locul 1 în rândul țărilor din Europa.
Echipa de la Olimpiada Internațională de Matematică a fost constituită din: David Anghel, Andrei Moldovan, Pavel Ciurea, Robert Dragomirescu, Andrei Chiriță și Radu Lecoiu.