Home Actualitate BREAKING NEWS Grevă generală în învățămâ...
Actualitate

BREAKING NEWS Grevă generală în învățământ! Sindicate: "După cinci luni de proteste, guvernul României din păcate a fost impasibil / E voința oamenilor de a intra în grevă"

Cele trei mari federații sindicale din învățământ anunță declanșarea unei greve generale. Greva generală va fi precedată de o grevă de avertisment mâine 17 mai în intervalul orar 11:00- 13:00. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU…

BREAKING NEWS Grevă generală în învățământ! Sindicate: "După cinci luni de proteste, guvernul României din păcate a fost impasibil / E voința oamenilor de a intra în grevă"
BREAKING NEWS Grevă generală în învățământ! Sindicate: "După cinci luni de proteste, guvernul României din păcate a fost impasibil / E voința oamenilor de a intra în grevă" · Foto: Business Magazin

Cele trei mari federații sindicale din învățământ anunță declanșarea unei greve generale. Greva generală va fi precedată de o grevă de avertisment mâine 17 mai în intervalul orar 11:00- 13:00.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” anunță că angajații din educație vor intra în grevă generală pe 22 mai.
“După cinci luni de proteste, guvernul României din păcate a fost impasibil. Au fost doar promisiuni nepuse în practică(…) E voința oamenilor de a intra în grevă”, au spus reprezentații sindicatelor într-o conferință de presă.
Potrivit acestora într-un referendum intern organizat de ei – 70% au optat pentru grevă.

Sindicatele spun că greva generală va fi precedată de una de avertisment ce va avea loc mâine, 17 mai, în intervalul 11-13.
“Dragi părinți vă cerem să ne înțelegeți că am apelat la această formă extremă de protest ca ultimă soluție pentru ai determina pe acești guvernanți să nu ne mai ignore să nu mai fie indiferenți și să nu mai amâne luarea unor decizii vitale nu doar pentru noi și pentru sistemul de învățământ și pentru viitorul copiilor dumneavoastră. Dragi elevi să nu vă speriați de declanșarea acestei forme de protest este o acțiune îndreptățită a noastră o acțiune de protest care vizează până la urmă o finanțare corespunzătoare sistemul educațional și asigurarea unui viitor pentru voi aici în țară”.

Revendicările sindicaliștilor din educație vizează: majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic, sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii; renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună