BREAKING: Marea Neagră descătușează Petrom: Compania atinge maximul istoric la Bursa de Valori București cu o capitalizare de 32,5 mld. lei și doboară un record în picioare de 17 ani. Performanța, în ziua în care a fost anunțat prețul listării Hidroelectrica
Petrom (SNP), cea mai mare companie listată acum la Bursa de Valori București, a doborât la debutul ședinței din 5 iulie 2023 un record care era în picioare din 29 decembrie 2006: o evaluare istorică din partea investitorilor. Astfel în…
Petrom (SNP), cea mai mare companie listată acum la Bursa de Valori București, a doborât la debutul ședinței din 5 iulie 2023 un record care era în picioare din 29 decembrie 2006: o evaluare istorică din partea investitorilor.
Astfel în primele 20 de minute ale ședinței de miercuri Petrom este evaluată de investitori la 32,5 miliarde de lei, față de precedentul record de 32,3 mld. lei de acum 17 ani. Doar în 2023 acțiunile SNP au urcat cu 24%.
“OMV Petrom vine după un an foarte bun, cu profituri istorice și după cum știm din comunicările anterioare ale companiei, cu un dividend special planificat pentru acest semestru. Totodată, compania și-a menținut destul de bine rezultatele financiare și în acest an, iar cotația petrolului pare să rămână în intervalul acesta de 70-80 dolari/baril, ceea ce permite în continuare o profitabilitate ridicată”, spune Radu Cojoc, broker la Goldring.
În primele 20 de minute ale ședinței de tranzacționare de miercuri, 5 iulie 2023, Petrom (SNP), cea mai mare companie listată la Bursa de Valori București, are o evaluare bursieră de 32,5 miliarde de lei în contextul aprecierii prețului cu 1,26%. Spre comparație indicele BET crește cu 0,2%. Acțiunile SNP se tranzacționează la 0,52 lei, arată datele agregate de ZF.
Miercuri a fost anunțat prețul pentru vânzare Hidroelectrica, de 104 lei pe acțiune, dar și alocarea, de 32 de acțiuni primite pentru 100 subscrise de un investitor. Analiștii consideră că restul banilor se vor întoarce în mare parte tot pe bursă ceea ce va alimenta creșteri bursiere.
Maximul istoric atins de Petrom, ca evaluare bursieră, a fost de 32,3 miliarde de lei în iarna lui 2006 atunci când acțiunile se tranzacționau la 0,63 lei pe unitate. Însă Petrom a avut de atunci încoace o majorare de capital social care s-a reflectat asupra prețului acțiunii și de ce aceea o comparație corectă pentru evaluarea de acum și cea de atunci este cea aferentă capitalizării de piață. Minimul istoric a fost pe 28 iunie 2002, respective 3,3 mld. lei.
“Trebuie să amintim și de proiectul Neptun Deep, care a fost aprobat și ar putea livra începând cu 2027, fiind un proiect important ,care va face România cel mai mare producător de gaze naturale din Europa”, spune Radu Cojoc.
Lansat în 2008, alături de colosul american ExxonMobil, între timp retras din ecuație, abia pe 21 iunie 2023, la o distanță de 15 ani, decizia finală de investiții pentru perimetrul Neptun Deep a fost anunțată de cei doi parteneri ai proiectului, OMV Petrom, controlat în proporție de 51% de statul austriac, și Romgaz, deținut de statul român.
Decizia reprezintă un moment istoric pentru industria de petrol și gaze a României, ramură cu o tradiție de peste 100 de ani. Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul offshore Neptun Deep a fost înaintat spre confirmare Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) și este în acest moment confidențial.
Astfel, anul 2027 ar putea marca intrarea primelor molecule de gaz din zona de mare adâncime a Mării Negre în sistemul național de transport după ce OMV Petrom și Romgaz au anunțat decizia istorică de a începe dezvoltarea perimetrului Neptun Deep.
Investițiile sunt de 4 miliarde de euro, rezervele recuperabile sunt de 100 miliarde de metri cubi, echivalentul consumului intern pe 10 ani, costurile de producție sunt de peste patru ori mai mici față de cele de pe uscat, iar valoarea gazului azi este de peste 50 de miliarde de dolari. Producția se împarte în mod egal între OMV Petrom (Austria) și Romgaz (statul român). Dacă investițiile merg bine, România va fi în 2027 cel mai mare producător de gaze al UE.
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a terminat anul trecut cu un business consolidat de 61,3 mld. lei (circa 12,5 miliarde de euro), de circa 2,4 ori mare față de 2021, și un un profit net de 10,3 miliarde de lei (peste 2 miliarde de euro), unic în istoria României.
Cu o producție de petrol și gaze în scădere, motorul principal care a alimentat aceste rezultate au fost scumpirile. Statul român a încasat direct din toate taxele plătite de OMV Petrom 16,5 mld. lei (3,4 mld. euro), după ce anul trecut a introdus 20 de schimbări în ceea ce privește taxarea companiilor din domeniul energetic. Compania a menționat că, în total, a plătit anul trecut taxe de circa 20 mld. lei către statul român, inclusiv dividende, adică dublu față de profitul net.