BRD întrerupe timp de trei ore sistemul de carduri
Rețeaua de ATM-uri și POS-uri a BRD-Groupe Société Générale va fi oprită vineri, 11 noiembrie, între orele 03:00 și 06:30, pentru lucrări de întreținere la sistemul informatic de carduri.
BRD întrerupe timp de trei ore sistemul de carduri · Foto: Business Magazin
În acest interval orar, cardurile bancare emise de BRD – Groupe Société Générale nu vor putea fi utilizate pentru plăți la comercianți și retrageri de numerar, în România sau în străinătate.
BRD-Groupe Société Générale are 2,2 milioane de carduri valide și operează o rețea de aproximativ 1.500 de ATM-uri și peste 23.000 POS-uri.