BRD, cea mai frecventă achiziție a fondurilor de pensii private: de 20 de luni consecutive cel puțin un fond cumpără acțiuni ale băncii
BRD SocGen (simbol BRD) este cea mai frecventă achiziție a fondurilor de pensii private Pilon II la Bursa de Valori București, acțiunile băncii fiind cumpărate de cel puțin un fond în fiecare lună din ultimele 20 de luni, adică din…
BRD SocGen (simbol BRD) este cea mai frecventă achiziție a fondurilor de pensii private Pilon II la Bursa de Valori București, acțiunile băncii fiind cumpărate de cel puțin un fond în fiecare lună din ultimele 20 de luni, adică din primăvara lui 2023 încoace.
Tranzacțiile nu sunt mari, dar sunt constantate, BRD fiind singurul emitent din cei 71 ai fondurilor care figurează cu o tranzacție în intervalul menționat. “În fiecare lună există cel puțin o tranzacție”, a spus George Moț, analist și administrator al platformei desprepensiiprivate.ro la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
Fondurile au ajuns la o deținere de 19,5% din capitalul social al băncii, echivalentul unei dețineri de 2,5 mld. lei. Banca are o capitalizare de 12,9 mld. lei, iar în ultimele 12 luni acțiunile au urcat cu 1,5%. În anul 2024, aproximativ 30% din acțiunile BRD tranzacționate au fost cumpărate de fondurile de pensii.
Cel mai mare acționar al BRD este grupul francez Soc Gen cu o deținere de 60,2%.
BRD Groupe Societe Generale, a patra bancă din sistem, a înregistrat în 2024 un profit net de 1,47 miliarde lei, în scădere cu 9,7% față de nivelul din 2023, și un venit net bancar de 3,89 miliarde lei, în creștere cu aproape 5%.
Pe baza acestor raportări acțiunile BRD se tranzacționează la un raport P/E de 8,4 ori și 1,37 ori activele.