Home Actualitate Brandul Jeremy Clarkson a funcționat și...
Actualitate

Brandul Jeremy Clarkson a funcționat și în 2011: prezentatorul a câștigat peste două milioane de lire sterline

Criza economică nu a afectat câștigurile prezentatorului Top Gear Jeremy Clarkson, care a încasat anul trecut peste două milioane de lire sterline (peste 2,4 milioane de euro) de la compania sa Bedder 6.

Brandul Jeremy Clarkson a funcționat și în 2011: prezentatorul a câștigat peste două milioane de lire sterline
Brandul Jeremy Clarkson a funcționat și în 2011: prezentatorul a câștigat peste două milioane de lire sterline · Foto: Business Magazin

Clarkson a încasat 1,8 milioane de lire drept dividende și 350.000 de lire pentru servicii prestate companiei, din care el deține 30%.Bedder 6 a fost creată de Clarkson și de Andy Wilman, producătorul executiv al emisiunii Tpo Gear și distribuie DVD-uri, reviste și produse Tpo Gear. Cei șase directori ai Bedder 6 au primit dividende de 5,95 milioane de lire sterline.

Clarkson mai câștigă un milion de lire sterline anual din salariul plătit de BBC. Bedder 6 a avut în 2011 vânzări totale de peste 40 de milioane de lire sterline, de la 33 de milioane anul precedent. Compania a fost înființată în 2006, când Clarkson a amenințat că pleacă de la Top Gear dacă nu primește mai mulți bani. Dar personalitatea lui Clarkson se sprijină nu numai pe bani, ci și pe controversele iscate de afirmațiile sale.

O apariție la emisiunea One Show în decembrie a iscat 32.000 de plângeri; oamenii au fost supărați când Clarkson a spus că angajații din sectorul public ar trebui să fie executați în fața familiilor lor.

În ianuarie 2011 Clarkson și colegii săi Richard hammond și James May au avut remarci despre mexicani catalogate drept “scandaloase, vulgare și de neiertat” de ambasadorul Eduardo Medina-Mora Icaza.
Sursa:Daily Mail

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună