Brandul de încălțăminte Crocs deschide prima sa unitate din regiunea de nord-est la Palas și va fi prezent și în viitorul proiect RIVUS din Cluj-Napoca
Crocs, unul dintre cele mai populare branduri de încălțăminte din lume, va deschide în ansamblul Palas Iași primul magazin din regiune și al cincilea din România. Ansamblul mixt din centrul Iașiului intră într-o nouă etapă de remodelare după un concept realizat de casa de arhitectură mondială Foster plus Partners.
Crocs, unul dintre cele mai populare branduri de încălțăminte din lume, va deschide în ansamblul Palas Iași primul magazin din regiune și al cincilea din România. Ansamblul mixt din centrul Iașiului intră într-o nouă etapă de remodelare după un concept realizat de casa de arhitectură mondială Foster plus Partners.
Palas va avea o suprafață extinsă de 80.000 mp de spații de retail, noi branduri în premieră regională, cele mai noi și moderne formate flagship stores ale magazinelor ancoră existente, o zonă sport, spații de joacă și centre de entertainment pentru familii, precum și o extindere a parcului, cu zone interactive și de relaxare. În Cluj-Napoca, brandul va fi prezent în proiectul mixed-use de reconversie urbană RIVUS, aflat în dezvoltare.
Magazinul Crocs din Palas va fi situat în noua zonă dedicată magazinelor cu profil sportiv și urban, care îi va reuni pe unii dintre cei mai relevanți retaileri în domeniu. Noul spațiu va avea un design arhitectural luminos și primitor, unde se vor regăsi de la clasicii saboți până la cele mai trendy modele. De asemenea, magazinul va include și o zonă dedicată cunoscutelor accesorii Jibbitz, iar clienții își vor putea personaliza încălțămintea Crocs după propriul stil.
La aproape 13 ani de la inaugurare, ansamblul Palas din centrul Iașului este cea mai performantă dezvoltare comercială din afara Bucureștiului, cu peste 22,2 milioane de vizite în 2024. Noua etapă presupune: creșterea suprafaței de retail până la 80.000 mp închiriabili, prin optimizarea spațiilor existente și amenajarea de noi zone dedicate shoppingului; reamenajarea grădinii Palas cu zone interactive pentru copii, cascade de apă, noi trasee de promenadă; un nou centru de evenimente cu panoramă spre Palatul Culturii și transformarea esplanadei din fața Teatrului Luceafărul într-o agoră publică, cu mai multă vegetație, terase primitoare, amfiteatru în aer liber și locuri special gândite pentru familii.
Reamenajarea Palas Iași este estimată la 80 de milioane de euro, ceea ce va ridica investiția realizată de IULIUS în centrul Iașului la peste 520 de milioane de euro.
RIVUS Cluj-Napoca este un proiect mixed-use sustenabil, care va include cea mai mare zonă de retail din țară, de peste 145.000 mp suprafață închiriabilă. Crocs va avea o locație de peste 60 mp și se numără printre premierele ce se vor fi prezente în proiectul ce va transforma fosta platformă industrială într-un lifestyle center.