Botoșani: Bărbat cu COVID-19, tratat acasă, mort după supradoză de paracetamol
Un bărbat de 70 de ani, din Botoșani, infectat cu SARS-CoV-2, a murit din cauza unei afectări hepatice grave, ca urmare a supradozei de paracetamol cu care se trata acasă. Rudele le-au spus medicilor că bărbatul lua două tablete la fiecare două ore.
Bărbatul a fost preluat de acasă de o ambulanță și dus la spital în stare critică, având afectare hepatică gravă, ca urmare a consumului exagerat de paracetamol.
Rudele bărbatului le-au pus medicilor că timp de o săptămână bărbatul a luat câte două tablete la fiecare două ore pentru a se trata acasă de COVID-19.
Din păcate, medicii nu au putut să îl salveze, acesta decedând din cauza afectării hepatice grave, din cauza supradozei de paracetamol.
În prezent nu se cunoaște câte tablete de paracetamol a luat, în total, bărbatul.