Boris Johnson, supus unor noi presiuni să demisioneze din cauza petrecerilor din pandemie
Un deputat din cadrul Partidului Conservator a depus, vineri, o cerere de moțiune de cenzură împotriva Guvernului Boris Johnson, iar altul a demisionat din cadrul Ministerului britanic de Interne, în contextul amplificării presiunilor din cauza petrecerilor organizate în pandemie. Bob…
Un deputat din cadrul Partidului Conservator a depus, vineri, o cerere de moțiune de cenzură împotriva Guvernului Boris Johnson, iar altul a demisionat din cadrul Ministerului britanic de Interne, în contextul amplificării presiunilor din cauza petrecerilor organizate în pandemie.
Bob Neill, președintele Comisiei Juridice din Camera Comunelor, a declarat că raportul privind petrecerile organizate în sedii guvernamentale arată “un tip inacceptabil de comportament” pe durata restricțiilor antiepidemice, subliniind că explicațiile premierului Boris Johnson nu par credibile.
“Încrederea este cea mai importantă în politică, dar aceste evenimente au subminat încrederea nu doar în funcția de prim-ministru, ci și în procesul politic. Pentru a reconstrui încrederea și a trece mai departe, este necesară o schimbare de conducere”, a argumentat Bob Neill, citat de agenția Reuters.
Un alt politician conservator, Paul Holmes, a demisionat din funcția de asistent al ministrului de Interne. “Îmi este clară neîncrederea profundă atât în Guvern, cât și în Partidul Conservator generată de aceste evenimente”, a afirmat Holmes.
Mai mulți parlamentari conservatori au anunțat în ultimele zile că au cerut demisia premierului Boris Johnson. Moțiunea de cenzură va fi inițiată doar dacă în Comitetul 1992 din cadrul Partidului Conservator vor fi primite 54 de solicitări în acest sens. Cererile sunt confidențiale, astfel că doar președintele Comitetului 1922 știe câte au fost primite până acum.