Boris Johnson își reiterează dorința ca Marea Britanie să părăsească UE pe 31 octombrie
Boris Johnson, favorit pentru a deveni viitorul premier al Marii Britanii, și-a reiterat dorința de a părăsi Uniunea Europeană în octombrie cu sau fără un acord, evitând întrebările legate de o vizită a poliției acasă la el, la un eveniment de campanie care a avut loc sâmbătă, relatează Reuters.
Johnson, o figură de frunte în campania pentru referendumul din 2016 de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, a ridicat unele îndoieli cu privire la angajamentul său de a părăsi UE până la ultimul termen pe care l-a descris ca “eminamente fezabil” într-o dezbatere televizatată în această săptămână.
“Eminente fezabil înseamnă că nu numai că o vom face, ci că este posibil să o facem pentru că este eminamente fezabilă. Bineînțeles că putem face acest lucru “, a declarat Johnson în primul dintre cele 16 evenimente de campanie pe care le are programate.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro