Boris Billich: Mercedes-Benz este singurul brand premium care crește în România
Boris Billich este directorul general al Mercedes-Benz România, singurul dintre cei trei mari constructori premium care poate confirma faptul că vânzările sale au crescut în acest an.
Boris Billich este cel de-al doilea german care vine la conducerea reprezentanței locale a Daimler, în ultimii opt ani. Predecesorul său, Michael Grewe, a condus compania atât în perioada de creștere 2007-2008, cât și în anii de scădere, dar noul director a intrat în companie pe un nou trend ascendent al pieței.
În primele opt luni ale acestui an, Mercedes-Benz a fost singurul brand premium dintre cele trei mari germane care a crescut, avansul punctat fiind de peste 17% la aproape 1.500 de autoturisme, în timp ce BMW a scăzut cu 2% la 1.100, iar Audi și-a micșorat numărul de mașini noi înregistrate cu 11% la 890 de unități, potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Creșteri au mai punctat și cei de la Land Rover, de 20%, sau Volvo, de 13%, dar volumele acestora sunt sub cele înregistrate de cei trei constructori germani.
„Segmentul premium este stabil anul acesta datorită nouă. Nu este însă o situație neașteptată. În ultimii ani, vânzările de mașini premium pe piața locală au crescut mai repede decât piața sau au crescut în timp ce piața scădea. Acest lucru trebuia să se oprească la un moment dat, altfel s-ar fi ajuns la o piață dominată de segmentul premium, ceea ce nu se poate.
De asemenea, programul Rabla a fost reînnoit, iar piața a fost puternic susținută de acest program, în timp ce nimeni nu cumpără un Audi sau un Mercedes-Benz prin acest program. Astfel, situația este explicată atât de un stimul extern, programul Rabla, cât și de evoluția normală a pieței“, explică Boris Billich.
Poate continua creșterea în condițiile actuale pe segmentul premium, având în vedere că acesta stagnează, în timp ce înmatriculările de autoturisme noi per total urcă cu 25%?
„Dacă ne uităm la cota segmentului premium, aceasta este mai mare acum decât era în 2008. Dar este și o tendință ce va continua în viitor. România devine tot mai bogată, economia locală crește mai repede decât media europeană, desigur, cu suișuri și coborâșuri, dar per total crește, ceea ce înseamnă că per total clienții caută și își permit mașini mai noi, mai performante și mai bune. În următorii 10-15 ani România se va putea compara cu Italia din punctul de vedere al cotei segmentului premium din piața totală“, a subliniat Billich. În Italia, cele trei mărci germane, alături de ceilalți jucători din segmentul superior, au reprezentat în primele nouă luni ale anului aproape 15% din piață, potrivit datelor ANFIA, în timp ce pe piața locală acestea reprezintă circa 13%.
În România anului 2007, ultimul an de creștere înregistrat de piața locală, Audi, BMW și Mercedes-Benz înregistrau cumulat o cotă de piață de 2,5%. Anul trecut, conform datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), tot cele trei mărci au ajuns să reprezinte 11% din total piață autoturisme, în condițiile în care brandurile premium au revenit încă din 2010 și 2011 pe plus, pe o piață ce continuă să scadă puternic, la valori comparabile cu cele de la finalul anilor ’90.
Pe de altă parte, Mercedes-Benz a reușit să crească în acest an pe piața locală, în timp ce BMW și Audi au scăzut, prin lansarea de noi modele, pe noi segmente. „Creștem pentru că avem modele atractive pentru clienți, pentru că în urmă cu doi ani am demarat reînnoirea gamei Mercedes-Benz și avem cea mai «sexy» gamă din segmentul premium, pornind de la A-Klasse și CLA sau GLA, ce ne-au deschis ușa către clienți noi. Spre exemplu, la segmentul SUV-urilor compacte, BMW și Audi nu au avut un concurent pentru X1, respectiv Q3, iar acum au prin GLA. Lucrăm împreună cu toate diviziile, inclusiv cea financiară, pentru a oferi cea mai bună ofertă“, a spus șeful Mercedes-Benz România.
Tot anul acesta constructorul german a venit și în România cu noul V-Klasse, limuzina-van a mărcii, ce preia elemente de lux de la E și S-Klasse și le combină cu polivalența unui van. „V-Klasse reprezintă combinația ideală între o limuzină și un vehicul de familie, mai ales în weekenduri și când se merge în vacanță. Foarte util este atunci când mergem în țară la dealeri deoarece putem avea ședințele în spate. Desigur, nu este o alternativă la S-Klasse, dar pentru companii cu businessuri prin România reprezintă o alternativă“, a spus Billich. Tot pe un nou segment a fost lansat și AMG GT, coupe sportiv ce concurează direct cu Porsche 911.
