Borcanul cu miere de la buget

Că FMI ar fi urmat să aprobe oricum majorarea salariilor pentru bugetari astfel încât să fie readuse la nivelul din 2010 părea destul de limpede pentru analiștii financiari care, înainte de moțiunea de cenzură, prevedeau că guvernul Ungureanu va anunța după încheierea misiunii FMI-CE-BM niște măsuri de relaxare fiscală. Părea că e în cărți chiar și o reducere a CAS, dacă guvernul ar fi dovedit că poate compensa cu o colectare mai bună de venituri la buget ori cu tăieri suplimentare de cheltuieli.

Motivația era în regulă: stimularea cererii interne – pârghia de bază pe care se poate miza într-o perioadă de recesiune în zona euro – și reducerea poverii fiscale pentru companii. Cât despre condiția de a nu depăși limita de deficit bugetar de 3% din PIB, valabilă la nivel european, trebuie amintit că ținta de 1,9-2,1% din PIB asumată de cabinetul Boc fusese oricum calificată de FMI drept “ambițioasă” (adică greu realizabilă) în rapoartele din martie și aprilie, iar analiștii băncilor luaseră deja în calcul o ușoară depășire a ei către 2,5% din PIB (UniCredit) sau chiar 3,4% (BCR), previzibilă în context electoral.

Noul cabinet Ponta a preluat din mers misiunea “reîntregirii” salariilor, completată de restituirea CASS percepute din eroare pentru pensiile mai mari de 740 de lei – o altă măsură avută în vedere de fostul guvern. După estimarea fostului ministru de finanțe Bogdan Drăgoi, toate acestea ar fi însemnat un efort bugetar de 1,5-2 mld. lei (salariile) plus 650 mil. lei (pensiile, numai pentru CASS plătită în acest an), în timp ce despre reducerea CAS, cu un cost estimat la 2,3 mld. lei, n-a mai vorbit nimeni, mai ales după ce guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că nu e fezabilă, inclusiv pentru că ar presupune pregătiri ce ar duce la depășirea limitei legale de 6 luni înainte de alegeri în care nu se pot schimba politicile fiscale. Dacă adăugăm efectul întoarcerii la stat prin impozite a unei părți din salariile și pensiile “reîntregite” și continuarea disciplinei fiscale (un angajat nou la fiecare 7 ieșiți din sistemul bugetar, programul de creștere a eficienței ANAF cu asistența Băncii Mondiale, reforma companiilor de stat și reconsiderarea programului de investiții ale MDRT), momentul ar putea fi depășit relativ onorabil.

Problema e însă contextul creat de ambițiile particulare ale partidelor care compun sau susțin guvernul. PC a cerut reducerea TVA la 9% pentru produsele de panificație din septembrie, UNPR a cerut instituirea taxei de solidaritate pe averile foarte mari în actuala sesiune legislativă și “măsuri privind creșterea salariilor, a pensiilor și ridicarea nivelului de trai”, iar USL a enunțat deja ca obiectiv de guvernare “reanalizarea acordului tripartit privind evoluția salariului minim brut pentru 2012- 2016”. Premierul Victor Ponta a promis că TVA redusă pentru produsele agricole se va regăsi “cel târziu” în proiectul bugetului pe 2013, ba a mai și adăugat ironic că e normal ca Ministerul Finanțelor (adică ministrul Florin Georgescu, considerat unanim de către analiști o garanție a prudenței fiscale pentru noul guvern) să se opună la început, dar ulterior să accepte un calendar de aplicare.

Așa se explică de ce agenția Fitch a afirmat că ratingul României ar fi afectat de “o deviere semnificativă de la programul de consolidare fiscală, prin politici populiste promovate înainte sau după alegeri”, unde anticipațiile pentru perioada post-electorală contează chiar mai mult decât ceea ce se va întâmpla până atunci. Iar dacă la aceasta se adaugă presiunile intense ale PC pentru alegeri prezidențiale anticipate, după ce și așa s-au schimbat două guverne în trei luni, nu miră pe nimeni nici deprecierea violentă a leului, de săptămâna trecută, nici accentuarea temerilor de inflație, fenomene care au oprit deja BNR din seria reducerilor de dobândă.

“După tot ce s-a realizat până acum pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice și ducerea la bun sfârșit al acordurilor cu FMI și UE, performanțe cu care puține țări se pot mândri, instabilitatea politică și autosuficiența sunt ultimul lucru de care România are nevoie. Încrederea investitorilor e greu de recâștigat și încă și mai greu de menținut, mai ales când deja criza datoriilor se manifestă cu putere în Europa”, subliniază Lucian Anghel, economistul-șef al BCR. “România are încă multe de făcut pentru reforma sectorului public și consolidarea fiscală, iar certurile constante și retorica ieftină sunt de rău augur pentru viitorul țării.”