Home Actualitate Boeing anticipează că va vinde 6.000 de...
Actualitate

Boeing anticipează că va vinde 6.000 de avioane Chinei în următorii 20 de ani

Boeing, unul dintre cei mai mari producători de avioane din lume, estimează că va vinde către China 6.000 de aparate de zbor în următorii 20 de ani, pe fondul economiei în creștere și a extinderii industriei de transporturi aeriene din această țară.

Astfel, China ar urma să își tripleze flota aeriană pentru transport de pasageri în perioada 2013-2033, potrivit declarației lui Randy Tinseth, vicepreședinte al departamentului de Marketing al companiei din Statele Unite, informează Wall Street Journal.

În prezent, China dispune de 2.310 avioane.

Boeing anticipează că cel mai bine vândute aparate vor fi avioanele cu o singură punte, datorită creșterii companiilor aeriene care operează zboruri low cost. Astfel, producătorul american estimează că livrările de avioane cu o singură punte către China se vor ridica la 4.340 de unități până în 2033.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună