Home Actualitate BNR mentine dobânda de politică monetară...
Actualitate

BNR mentine dobânda de politică monetară la 6,50%. Banca Natională: Rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni din 2024 și va cunoaște o fluctuație pronunțată în S1/2025

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis vineri  menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, dar și a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei…

BNR mentine dobânda de politică monetară la 6,50%. Banca Natională: Rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni din 2024 și va cunoaște o fluctuație pronunțată în S1/2025
BNR mentine dobânda de politică monetară la 6,50%. Banca Natională: Rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni din 2024 și va cunoaște o fluctuație pronunțată în S1/2025 · Foto: Business Magazin

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis vineri  menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, dar și a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an.

De asemenea, BNE a păstrat și nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Majoritatea analiștilor estimau anterior că închidem anul 2024 cu dobânda-cheie la 6,5%

Ședința din 8 noiembrie este prima pentru noul consiliu de administrație al BNR aprobat în octombrie de parlament.

BNR a dat startul relaxării monetare în luna iulie, când a decis să taie dobânda de politică monetară la 6,75% pe an, de la 7%, nivel neschimbat din ianuarie 2023. În ședinta din august, Banca Natională a redus dobânda la 6,5%.

În ședința de vineri, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2024, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

În septembrie, inflația a coborât la 4,6%, fiind peste intervalul țintit, de 1,5%-3,5%.

Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni ale anului curent și va cunoaște o fluctuație pronunțată în semestrul I 2025, rămânând deasupra intervalului țintei și peste valorile anticipate anterior, pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe orizontul scurt de timp, dar și al secetei severe din 2024 și al majorării cotațiilor unor mărfuri, de natură să afecteze în continuare dinamicile prețurilor alimentelor și energiei.

Totodată, rata anuală a inflației își va relua ulterior descreșterea pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecția precedentă, coborând abia în debutul anului 2026 sub limita de sus a intervalului țintei și rămânând în proximitatea acesteia până la finele orizontului prognozei.

Descreșterea va continua să fie antrenată de efecte de bază dezinflaționiste, cărora li vor alătura influențele așteptate să vină din decelerarea creșterii prețurilor importurilor, precum și din ajustarea descendentă a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt – pe o traiectorie mai ridicată totuși decât în proiecția precedentă -, dar și din restrângerea mai rapidă a excedentului de cerere agregată, comparativ cu previziunile anterioare.

Incertitudini și riscuri însemnate decurg din conduita viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, având în vedere măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate din anul 2025 în scopul consolidării bugetare. O sursă de incertitudini și riscuri rămân, de asemenea, condițiile de pe piața muncii și dinamica salariilor din economie. Totodată, incertitudini semnificative continuă să fie asociate evoluției prețurilor energiei și alimentelor, precum și traiectoriei viitoare a cotației țițeiului, pe fondul tensiunilor geopolitice.

Incertitudini și riscuri crescute la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice din Europa și de pe plan global, în contextul escaladării tensiunilor geopolitice. Totodată, absorbția și utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt condiționate de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ele sunt însă esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice.

Următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 15 ianuarie 2025.

Vedeti aici comunicatul integral al ședintei de politică monetară din 8 noiembrie
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună