BNR lansează o nouă monedă în circuit numismatic
Începând cu data de 5 octombrie 2015, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 70 de ani de la înființarea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.
Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală de 10 lei, din argint, formă rotundă, diametru de 37 de milimetri și greutate de 31 de grame, potrivit site-ului BNR.
Aversul monedei prezintă sediul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, o reprezentare parțială a unui laborator din universitate, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2015” și inscripția „ROMANIA”.
Reversul monedei redă holul intrării principale în sediul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, siluetele unor absolvenți, o reprezentare simbolică a științei medicale, inscripțiile „70 ANI”, „UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TARGU-MURES” și „1945” – anul evenimentului aniversat.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză.
Broșurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede iar prețul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare, este de 320,00 lei, potrivit BNR.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 70 de ani de la înființarea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulație, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.